G4Media.ro

Ciolacu retrage posibilitatea unui posibil tandem la prezidenţiale cu Nicolae Ciucă: ”Am…

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Ciolacu retrage posibilitatea unui posibil tandem la prezidenţiale cu Nicolae Ciucă: ”Am văzut reacţia partenerilor şi atunci înseamnă că nu este nevoie să facem asta” / ”Să ştiu să nu îi mai obosesc pe colegii mei degeaba”

Liderul PSD Marcel Ciolacu a precizat, vineri la Piteşti, referitor la un posibil tandem la alegerile prezidenţiale din 2024 cu Nicolae Ciucă, că a văzut reacţia partenerilor de coaliţie şi asta înseamnă că nu e nevoie să fie făcut acest lucru, relatează News.ro.

„Nu avem nicio problemă. Mă bucură reacţia ca să ştiu să nu îi mai obosesc pe colegii mei degeaba”, a mai spus Ciolacu. Preşedintele social-democraţilor a adăugat că mesajul său a fost foarte clar şi anume faptul că actuala coaliţie de guvernare poate continua şi după anul 2024 şi să fie făcută o alianţă în acest sens, însă este ceva ce vor decide membrii PSD şi PNL în forurile statutare ale formaţiunilor.

„Haideţi să ne limităm la ceea ce am spus eu. Am văzut anumiţi parteneri de coaliţie că deja au răspuns la ceea ce nu am spus eu. Eu mă bucur de acest lucru, dar am înţeles şi mesajul lor. Am înţeles şi sondajele din ultimul timp care au ieşit în spaţiul public comandate de către PNL care nu sunt tocmai prietenoase. Eu cred că am dat un mesaj foarte clar – această coaliţie poate continua şi după anul 2024. Ca om politic, eu nu exclud nicio variantă, atâta timp cât avem un program de guvernare şi o guvernare la aşteptările românilor, care să răspundă în acest moment şi pe viitor, repet, la aşteptările şi nevoile românilor şi companiilor româneşti. Dacă vom avea această abordare comună, atunci de ce nu să avem şi o alianţă? Acest lucru nu l-am decis, pentru că nu îl decide Ciolacu, cum nu îl decide nici Nicolae Ciucă. Acest lucru îl decid membrii celor două partide, prin discuţii, prin forurile pe care le au, prin statut, dar nu am exclus acest lucru”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat despre subiect, vineri la Piteşti.

Liderul PSD a completat că a văzut reacţia partenerilor şi „atunci înseamnă că nu este nevoie să facem asta”.

„Vom merge la alegeri separat. Nu avem nicio problemă. Mă bucură reacţia ca să ştiu să nu îi mai obosesc pe colegii mei degeaba”, a concluzionat Ciolacu.

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi ,că nu s-a discutat în partid despre un tandem cu Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale din 2024 şi că absolut orice decizie în partid va fi luată în urma unei analize la nivelul forului de conducere.

Liderul liberalilor a spus, întrebat dacă ar risca PNL încă o alianţă cu PSD, că: „Nu vă pot răspunde acum”.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri, la Digi24, ce crede despre scenariul în care ar candida în tandem cu Nicolae Ciucă, el pentru preşedinţie, iar preşedintele PNL pentru funcţia de premier.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Se confirmă că e un simplu habarnist.

  2. +1
    PNL+ PSD= LOVE-LE

  3. Un text de noaptea mintii. Dupa doctrina ciuca (a lui Mao, parca) avem si limba cu pricina. Slava coalitiei CICI!!!!!!!!!