Ciolacu: România este cu un pas mai aproape de Schengen! Comisia Europeană a confirmat astăzi că țara noastră și-a făcut temele și îndeplinește toate condițiile pentru aderarea la Schengen
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă, în urma raportului adoptat de Comisia europeană, că „România este cu un pas mai aproape de Schengen”, iar Comisia „a confirmat astăzi că țara noastră și-a făcut temele și îndeplinește toate condițiile pentru aderarea la Schengen”.
„Este o schimbare de paradigmă. Pentru prima dată, s-a auzit peste hotare mai mult vocea celor care susțin România, decât a celor care o denigrează în permanență făcând niște jocuri politice foarte mici.
Toți responsabilii din statul român au înțeles importanța momentului și au acționat pe o singură voce. Am și o bucurie personală pentru că, în plan politic, am reușit ca-în Parlamentul European, grupul social-democraților europeni să fie singurul care a votat în unanimitate pentru aderarea României la spațiul Schengen. Sunt convins că familia noastră politică europeană va fi alături de noi până la capăt”, a mai scris Marcel Ciolacu într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Liderul PSD invită „și reprezentanții altor partide politice să lase trăncăneala și să facă măcar în al 12-lea ceas ceva pentru țara lor. De exemplu, să își convingă colegii din familia politică din care fac parte să voteze pentru aderarea României la Schengen”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.