Ciolacu: Sunt revoltat de ororile la care au fost supuși bătrânii din centrele rezidențiale care fac obiectul anchetei DIICOT / Am cerut un control urgent în toate centrele din țară / Voi urmări cu atenție desfășurarea acestor acțiuni
UPDATE: Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri, într-o postare pe Facebook, că este „revoltat” de ororile la care au fost supuși bătrânii din centrele rezidențiale care fac obiectul anchetei DIICOT și a precizat că a cerut instituțiilor cu atribuții în domeniu să facă un control urgent în toate centrele din țară.
„Sunt revoltat de ororile la care au fost supuși bătrânii internați în centrele rezidențiale de îngrijire și asistență socială care, acum, fac obiectul unei anchete a DIICOT! Este inadmisibil ca, în România zilelor noastre, să se întâmple astfel de atrocități față de oameni lipsiți de apărare! Este scandalos ca niște indivizi lipsiți de suflet și de repere morale să profite de situația dificilă a unor persoane vulnerabile, pentru a deturna în beneficiul propriu fondurile alocate din bugetul de stat!”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a precizat că, miercuri dimineață, a cerut tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu- ANPC, ANSVSA, ANPIS, ANPDPD, DSP – să declanșeze urgent o acțiune națională de control în toate centrele de îngrijire și asistență din România, finanțate din bani publici.
„Le cer totodată celor care au obligația de a verifica respectarea condițiilor legale să sancționeze cu severitate maximă orice abatere care pune în pericol viața și sănătatea persoanelor vulnerabile din aceste centre! Voi urmări cu atenție desfășurarea acestor acțiuni!”, mai afirmă premierul Ciolacu.
Știrea inițială: Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că s-a dispus un control al statului la toate căminele de bătrâni.
„Am discutat cu doi miniştri, cred că se impune un control al statului român la toate căminele de bătrâni. Deja s-a dispus acest control”, a declarat Ciolacu, la Berlin, unde se află într-o vizită de lucru, relatează Agerpres.
Procurorii DIICOT au reţinut 24 de inculpaţi, iar faţă de doi s-a dispus măsura controlului judiciar, în dosarul privind exploatarea persoanelor cu dizabilităţi în trei azile din localitatea Voluntari.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii