Ciolacu, sfat pentru tinerii social-democrați din Dâmbovița: În politică mai sunt alde ceaușei ca mine, dar sunt pe ducă. Folosiți acest atu
Prezent la alegerile organizației de tineret a social-democraților din Dâmbovița, liderul partidului Marcel Ciolacu a lăudat „echipă superbă” de forțe proaspete, invocând și-un banc mai „nesărat” care circula pe vremuri cu referire la oamenii vechi din politica dâmbovițeană: „Când se auzea câte o salvare în zare, era vorba asta, că ori pleca unul de-al lor, ori unul de-al nostru. Dar acum, când mă aflu în fața dumneavoastră, atât de mulți tineri frumoși, sper să aveți și spiritul de a aduce acest partid, de a-i aduce acea prospețime și dinamică de care are nevoie”, și-a început Ciolacu discursul.
El a remarcat, totuși, că în competiția pentru funcția de președinte al organizației de tineret s-a aflat un singur candidat, sugerându-le tinerilor că impresia nu e una prea bună, în contextul în care se chinuie să promoveze spiritul competitiv în politică.
„Eu, cel puțin, nu voi accepta ca la nivel național să aveți un candidat unic”, i-a avertizat Ciolacu pe tinerii din cadrul organizației TSD Dâmbovița.
Liderul PSD și-a continuat argumentele care „în mod sigur” vor aduce schimbarea în PSD, oferindu-se totodată să gireze în sensul acesta.
„S-a dus vremea exemplelor proaste în PSD. Vă rog frumos să aveți curajul de a avea atitudine și reacție în privința unor viitoare exemple de lideri ai partidului care dacă nu găsesc locuri de parcare, parchează pe trotuare. Să fiți cu ochii pe organizațiile PSD, că dacă liderii greșesc și întorc lumea împotriva lor, nu o fac doar pe pielea lor, ci și pe viitorul vostru”, a spus Ciolacu, adăugând că „el, personal” promite să rupă șirul președinților PSD care după ce s-au supărat au ieșit și și-au făcut alte partide.
„Eu de la PSD o să plec acasă. Și sper ca și la nivel național, viitorul președinte TSD să rupă lanțul de a se regăsi în alte partide sau să-și facă culoare și să miroasă oportunități. Eu cred totuși că cea mai mare mândrie e să faci parte din cel mai mare partid din România (…)”, a spus Ciolacu.
Totodată le-a indicat tinerilor „sondajele”, care arată că politica se face pe ”percepții” și nu pe „adevăruri”, iar în acest sens, tinerii au acum prilejul de a se afirma.
„Eu mă uit la sondaje, din păcate politica nu se face cu adevărul ci cu percepții”, iar percepțiile vin din zonele în care activează tinerii corporatiști, intelectualii, mediul privat, a sugerat Ciolacu, îndemnându-i pe tinerii social-democrați să se implice, să fie activi, pentru că ”alde ceaușeii sunt pe ducă”:
„În politică mai sunt alde ceaușei ca mine, dar sunt pe ducă și ei. De aceea implicați-vă, folosiți acest atu, aveți primar de municipiu tânăr, parlamentari tineri, învațați de la ei. Cred că organizației PSD îi lipsea spiritul proaspăt pe care dumneavoastră trebuie să-l reprezentați”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii