Ciolacu și Cîțu, schimb de replici pe Facebook, despre deficitul bugetar: Accelerează direct spre zid, un mincinos patologic/ PSD nu știe să citească, doar să mintă
Florin Cîțu, ministru interimar de Finanțe și premier desemnat, a avut un schimb de replici pe Facebook cu Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, pe tema deficitului bugetar.
Ciolacu l-a acuzat pe Cîțu că a mințit Comisia Europeană pe tema deficitului bugetar, l-a numit ”mincinos patologic” și ”catastrofă” care nu poate fi votată premier și care se îndreaptă ”direct în zid”:
”Cîțu accelerează direct spre zid! Pentru că asta înseamnă să ignori declanșarea procedurii de #deficit excesiv și, pe deasupra, să minți că ai ”negociat” cu Bruxelles-ul. Comisia Europeană a spus clar: NU a primit vreun plan de la autoritățile române pentru reducerea deficitului. Planul lui Cîțu pentru români e simplu. Să taie veniturile și să crească taxele. Și să dea apoi #vina pentru acestea pe Comisia Europeană! Concluzia: Cîțu, un mincinos patologic. Atât a putut propune #PNL ca premier în goana lor nebună și surdă după anticipate. Cum să votezi o catastrofă?!”, a scris Ciolacu, joi seară, pe Facebook.
Câteva ore mai târziu, Cîțu a spus că ”PSD nu știe să citească” și a făcut precizări cu privire la negocierile purtate în cadrul Strategiei Fiscal Bugetare:
”PSD nu știe să citească, doar să mintă! Comisia Europeană CONFIRMĂ- țintele de deficit = planul/calea de ajustare a deficitului pentru perioada 2020 – 2022 sunt cele pe care le-a prezentat România. Acesta este planul de ajustare al deficitului bugetar PREZENTAT de Romania în Strategia Fiscal Bugetară aprobată încă din decembrie 2019 și AGREAT de C.E.
2020= 3.6% din PIB
2021 = 3.4% din PIB
2022 = 2.8% din PIB.
Detaliile sunt în documentul respectiv. Daca nu aveam această confirmare din partea C.E., România TREBUIA să reducă deficitul sub 3% în 2021”, a venit replica lui Florin Cîțu, pe aceeași rețea de socializare.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii