G4Media.ro

Cioloş: Ciolacu şi partidele pe care le conduce, PSD şi PNL, nu…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Cioloş: Ciolacu şi partidele pe care le conduce, PSD şi PNL, nu sunt în stare nici să absoară fondurile europene. Din fondurile alocate României, în perioada 2021-2027, am atras zero euro

Dacian Cioloş, cel care deschide lista partidului REPER la alegerile europarlamentare, a declarat că Marcel Ciolacu şi formaţiunile pe care le conduce, PSD şi PNL, nu sunt în stare nici să absoară fondurile europene. „Din PNRR, Guvernul a atras 9,4 miliarde din cele 29 disponibile, dar situaţia a îngheţat pentru că Executivul Ciolacu nu este în stare să ducă mai departe reformele la care s-a angajat şi de care România are nevoie, reforme precum depolitizarea administraţiei publice şi a companiilor de stat”, a mai spus el, potrivit News.ro.

Cu 12 zile rămase până la alegerile din 9 iunie, nu a fost organizată nicio dezbatere cu capii de listă pentru europarlamentare, mai precizează Cioloş, potrivit comunicatului de presă al REPER. 

Mai rău, alianţa PSD – PNL nu a publicat nici măcar un program electoral pentru europene şi aşa îşi demonstrează cele două partide respectul pentru cetăţeni, adaugă Dacian Cioloş.
„Ciolacu şi partidele pe care le conduce, PSD şi PNL, nu vor să discute pe teme europene pentru că asta ar însemna că incompetenţa lor pe plan european va fi în prim plan.  Nu sunt în stare nici să absoarbă fondurile europene pe care România le are la dispoziţie. Din fondurile europene structurale şi de coeziune, alocate României în perioada 2021 – 2027, am atras 0 euro. ZERO. Din PNRR, Guvernul a atras 9,4 miliarde din cele 29 disponibile, dar situaţia a îngheţat pentru că Executivul Ciolacu nu este în stare să ducă mai departe reformele la care s-a angajat şi de care România are nevoie, reforme precum depolitizarea administraţiei publice şi a companiilor de stat”, explică Cioloş, potrivit sursei citate. 

El le-a transmis liderilor PSD Marcel Ciolacu şi Mihai Tudose că îi aşteaptă într-o dezbatere televizată.

„Haideţi să explicaţi românilor cum irosiţi şansele de dezvoltare ale României şi cum  mai puteţi fi credibili în Europa dacă nu sunteţi în stare să cheltuiţi nici măcar banii pe care îi avem de la UE”, a conchis Cioloş, care a transmis şi o poză din care reiese câte fonduri europene a atras România.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Cum, dl.Ciolos, adica PSD minte? 🤔
    Ia cititi ultimul paragraf din articolul g4 de astazi, unde sesiunea de comentarii a fost repede blocata.
    Titlu articol: Măsurile PSD susțin revitalizarea industriei românești: se redeschid uzine mari și combinate siderurgice.
    Citat: PSD este partidul care … (bla bla bla) … și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.

    • Dacă deschideai ochișori și citeai mai atent vedeai ca articolul cu PSDNL care a făcut și dres , vedeai ca scrie ca e articol publicitar , adică plătit de PSDNL din bani publici !

  2. Perfect adevărat, cifrele vorbesc de la sine…PSDNL e partidul care da măriri și promisiuni de toate felurile, care vin din împrumuturi pe care le vom plăti anii întregi de aici înainte și care nu vin din dezvoltarea țării cu fonduri europene (disponibile dar pentru care trebuie sa muncești și sa nu le furi).

  3. Ce fonduri să acceseze ăștia de nu știu nici cum îi cheamă cu buletinul în mâna ? Da la poporul ăsta de sclavi le place regimul ăsta ca deh , fură ei miliarde da ne dă și nouă un leu , pe care apoi ni-l ia înapoi de 50 ori prin taxe și impozite !