Cioloș, despre fuziunea cu USR: Se va face cât mai repede posibil, dar nu mai devreme de un an. Să spunem că după alegerile parlamentare
Liderul PLUS, Dacian Cioloş, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că fuziunea dintre USR şi PLUS se va face cât mai repede posibil, cel mai probabil aceasta urmând să aibă loc după alegerile parlamentare. Liderul PLUS, Dacian Cioloş, a răspuns, într-o conferinţă de presă, că, pentru membrii Alianţei USR- PLUS, prioritară este pregătirea campaniilor electorale.
„Mai repede, tehnic vorbind, nu mai repede de un an de zile. Să zicem după alegerile parlamentare. Din punct de vedere juridic, fuziunea nu avem cum să o organizăm pentru că avem două rânduri de alegeri acum şi atenţia noastră trebuie focalizată pe pregătirea acestor campanii, nu pe fuziune şi alegeri interne şi împărţiri de posturi interne. Acesta e motivul pentru care, încă de anul trecut, din toamnă, am spus că ne dorim ca acest proiect să fie foarte clar unul comun, pentru toţi susţinătorii noştri. Am decis să construim această alianţă politică înregistrată la Tribunal, care ne permite să acţionăm din punct de vedere politic, în toate alegerile, împreună. Pregătim candidaţi comuni. Noi vrem să valorificăm toată experienţa, ce a acumulat mai bun USR-ul de când s-a format şi până acum, toată experienţa şi oamenii din PLUS care au venit în partid şi nu au fost la USR”, a răspuns jurnaliştilor Dacian Cioloş, citat de Agerpres.ro.
El a precizat că PLUS a venit cu o ofertă politică complementară, mai largă faţă de USR, care a atras oameni care, anterior, au stat deoparte.
„Sigur, multă lume întreabă „de ce aţi mai făcut un partid când exista USR-ul?”. Păi, pentru că, uitaţi, noi avem 17.000 – 18,000 de membri. Atingem – şi asta am văzut şi din analize şi din sondaje, din discuţii cu oamenii – atingem un tip de electorat pe care USR-ul direct nu l-a atins. Noi am adus un plus acestui proiect politic. Ştiţi care a fost rezultatul USR-ului după alegerile din 2016, aţi văzut care a fost rezultatul alianţei la alegerile europarlamentare. Deci, având o ofertă politică mai largă am atras oameni care, până acum, au stat deoparte, mulţi dintre ei, pentru că nu au avut între cine şi cine să aleagă. Acum important e să putem construi împreună, şi asta facem deja, de ceva vreme. Evident că, vedeţi, sunt oameni care nu au făcut politică, cea mai mare parte a lor, peste 85 – 90% în cele două partide sunt oameni care nu au mai făcut politică, oameni care vin din mediul antreprenorial, din administraţie, oameni cu experienţă diferită, care au nevoie să înveţe şi cred că e important ca românii, alegătorii, susţinătorii să înţeleagă că nu e uşor să intri într-un astfel de proiect şi să construieşti o mişcare politică consolidată, în paralel cu pregătirea unor campanii electorale. Noi asta facem şi ne-am asumat lucrul ăsta şi mergem până la capăt”, a răspuns Dacian Cioloş.
sursa foto: Inquam Photos/ George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii