Cioloș despre intenția PSD de a renegocia PNRR: ”Le doresc succes” / Președintele USR susține că în cazul unor modificări, tot procesul se reia de la zero / ”Pentru domnul Cîțu ar fi penibil, pentru că este premierul care l-a semnat”
Președintele USR, Dacian Ciolos, spune că există posibilitatea de a renegocia Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), însă doar în 2023, până atunci, ar însemna că totul se reia de la zero.
”Eu le doresc succes, să-l renegociere. Pentru domnul Cîțu ar fi penibil, pentru că este premierul care a semnat PNRR-ul cu doamna președintă. Nu mi-e clar ce vrea domnul Ciolcu să renegociere. (…) Dacă vrea să renegocieze reforme la care România s-a angajat, văd o mare problemă”, a declarat Dacian Cioloș în cadrul unei emisiuni Digi24.
El spune că pe fiecare capitol din cadrul PNRR au existat reforme pe care țara noastră s-a angajat să le facă, renegocierea acestora ar însemna reluarea procesului de la zero.
”Acolo nu a fost ușor nici pentru noi să le negociem, pentru pensii sau pentru alte. Pentru pensii Comisia Europeană a cerut modificarea vârstei de pensionare, să o ducem mai sus. Colegii noștri din Guvern au convins să nu fie o obligativitate, să fie un criteriu opțional pentru fiecare cetățean dacă vrea să se pensioneze. Acesta deja a fost un element sensibil. Au fost și altele.
Dacă vor să majoreze alocările bugetare, din nou, acestea sunt legate de niște reforme. În acest cadrul, în care PNRR nici nu a fost lansat, o renegociere ar însemna o readucere la zero. Ar trebui rediscutat, renegociat și ar urma să fie implementat la începutul anului viitor”, a spus Cioloș.
El a precizat că există stipulat ca în 2023 să se poată ajusta Programul Național de Redresare și Reziliență, în situația în care se decide că este nevoie.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus marți seara în emisiune la România TV, că aprobarea PNRR, de către Comisia Europeană, nu înseamnă că programele de investiții nu mai pot fi negociate/renegociate.
„Vă spun că vom negocia anumite capitole din PNRR (referindu-se la noul guvern în alianță cu PNL – n.red). La Comisia Europeană există această posibilitate, într șase luni și un an an se pot renegocia unele lucruri (…) Vom demonstra ce este sustenabil și ce nu, la ce ne angajăm sau la ce nu ne angajăm”, a comentat Marcel Ciolacu.
Sursa Foto: Inquam Photos / George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii