
Cioloș, după decizia CCR: Cel mai corupt partid din istoria României mai primește un cadou – poate să decidă când vor avea loc alegerile parlamentare
Dacian Cioloș, copreședintele PLUSUSR, afirmă, după decizia Curții Constituționale potrivit căreia Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare din acest an, că „cel mai corupt partid din istoria României” mai primește un cadou.
„Cel mai corupt partid din istoria României, cel care a mutilat justiția, a schilodit instituțiile democratice politizându-le complet și care și-a cocoțat beizadelele și camarila în funcții publice mai primește un cadou: poate să decidă când vor avea loc alegerile parlamentare”, a scris Cioloș pe pagina sa de Facebook.
El se declară convins că, „dacă ar fi după pesediști, alegerile ar avea loc noaptea, la lumina lanternelor, pe buletine deja ștampilate cu numele lor”.
„Acum, va trebui să facem față și acestei ultime provocări. S-a dovedit că răbdarea și echilibrul pot câștiga alegerile, pentru că lumea s-a săturat de hoți și de incompetenți. Am experimentat destul cu tot felul de populiști care mințeau de dimineața până seara. Avem răbdare și câștigăm indiferent când se vor programa alegerile”, încheie Cioloș.
Citește și
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
22 comentarii