Cioloș: Obiectivul meu, să fuzionăm ca un partid unit, să nu fie membri excluși pentru delict de opinie
Copreşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, a declarat că în cazul în care va câştiga alegerile pentru preşedinţia partidului îşi doreşte să realizeze fuziunea de facto a USR cu PLUS, dar şi să nu mai existe situaţii în care unii membri „sunt excluşi pentru delict de opinie”.
„Obiectivul meu, dacă voi câştiga preşedinţia partidului, va fi să realizăm fuziunea asta de facto. Să fuzionăm ca un partid unit, unde diferitele orientări sau tabere să poată să lucreze împreună. Conducerea partidului nu e asigurată doar de preşedinte, ci de şi Biroul Naţional, unde noi avem acum trei liste, care prezintă candidaţi pentru cei 24 de membri ai Biroului Naţional. Eu sper să avem în Biroul Naţional reprezentanţi ai tuturor celor trei liste. Şi rolul preşedintelui va fi să se asigure că acest birou naţional funcţionează în mod cât mai coeziv şi că transmite spiritul ăsta de incluziune şi de coerenţă şi la nivel local şi între membri. Să nu mai fim în situaţia în care unii membri sunt excluşi pentru delict de opinie sau pentru că deranjează şefii cu opiniile lor, să stabilim ordine, disciplină, în modul de funcţionare a partidului, dar cu un proces de democratizare internă, a exprimării opiniilor, a deciziilor care se iau – acestea sunt principalele mele obiective”, a spus el, pentru Europa FM.
Cioloş a menţionat că e normal să existe diferite orientări în cadrul partidului, dar că trebuie să se creeze spaţiu de dialog între acestea.
„Orientări vor exista, dar important să creăm spaţiu de dialog în partid, pentru ca aceste orientări să îşi exprime opiniile şi să putem lua decizii în comun, ţinând cont de argumentele fiecăruia, să nu mergem pe ideea câştigătorul ia totul, majoritatea impune sistematic un punct de vedere minorităţii – pentru că aşa vrea ea sau pentru că poate – pentru că noi avem nevoie de un partid unit, de un partid puternic, care să crească până în 2024. Pentru că aşa cum vedem situaţia la PNL acum, tare mă tem că pentru 2024 USRPLUS va fi în situaţia să fie principalul partid pe dreapta în România şi trebuie să ne pregătim pentru asta”, a afirmat Cioloş, citat de Agerpres.
Sursa foto: Facebook/ Dacian Cioloș
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii