Cioloș: Personal nu cred că PNL a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a avea alegeri în două tururi / Opțiunea cea mai bună în momentul de față o reprezintă anticipatele / Alianța USR PLUS a propus premier pentru a nu mai fi îndoieli că ne eschivăm
Liderul PLUS, Dacian Cioloș, a declarat, joi, la Europa FM, că personal nu crede că PNL a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a avea alegeri pentru primari în două tururi, iar în acest moment opțiunea cea mai bună o reprezintă alegerile parlamentare anticipate. Cioloș a precizat că Alianța USR PLUS a prezentat o propunere de premier, în persoana sa, pentru a nu mai fi îndoieli că s-ar eschiva de la a prelua guvernarea.
„Avem nevoie de alegeri anticipate. Asta e opțiunea cea mai bună în momentul de față. Nicio altă soluție politică nu va crea stabilitate politică”, a spus Cioloș.
Întrebat atunci de ce Dan Barna l-a propus pentru postul de premier, la consultările de la Cotroceni, Dacian Cioloș a declarat: „Opțiunea cea mai bună e organizarea de anticipate, dar am vrut să dăm un mesaj foarte clar că Alianța USR PLUS e pregătită de guvernare în orice moment, pentru a nu mai fi îndoieli că ne eschivăm. Dacă nu vor fi posibile anticipate, da, suntem gata să ne asumăm și guvernarea și să facem ceea ce poate fi făcut”.
Întrebat de asemenea dacă este dispus să renunțe la poziția de la Bruxelles pentru a fi „premier de sacrificiu”, Cioloș a replicat: „Da, am spus-o de mai multe ori, obiectivul pentru care eu am intrat în politică a fost acesta, de a putea guverna pentru a schimba lucrurile în bine în România. Nu am alte ambiții politice și de carieră. Nu sunt singurul din alianță care poate face acest lucru. Colegii m-au propus și eu am spus că îmi asum”.
Liderul PLUS a exprimat îndoieli față de dorința liberalilor de a ajunge la alegerea primarilor în două tururi.
„Dacă chiar voiau și erau convinși de alegerile în două tururi, trebuia să fie unul din primele proiecte cu care să vină imediat ce a fost guvernul instalat. (…) Rămân puține posibilități pentru alegeri în două tururi. Noi sperăm totuși. Singura condiție în care am susține un nou guvern din care suntem gata să facem parte: alegeri în două tururi. (…) Dacă se organizează alegeri anticipate, nu mai putem avea alegeri în două tururi. Dar atunci, pentru a mai salva ceva, e nevoie de colaborare politică pentru a trimite PSD în opoziție. (…) Personal nu cred că PNL a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a avea alegeri în două tururi”, a susținut Cioloș.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii