Cioloș răspunde acuzațiilor lui Dăncilă: ”Prea puțin mă interesează ce spune. Doamna Dăncilă e în poziție să vorbească de performanță?”
Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că „prea puţin” îl interesează părerea premierului Viorica Dăncilă cu privire la activitatea sa de comisar european, informează Agerpres.ro:
„Doamna Dăncilă e în poziţie să vorbească de performanţă, mai ales la nivel european, după modul catastrofal în care a condus Guvernul până acum şi după modul catastrofal în care PSD-ul a guvernat? Prea puţin mă interesează părerea doamnei Dăncilă din acest punct de vedere. După 5 ani de zile ca şi comisar european pentru Agricultură eu ştiu un lucru: au crescut subvenţiile pentru agricultorii români. (…) Mă surprinde, pe de altă parte, pentru că, în perioada când dânsa era europarlamentar şi membru în Comisia de agricultură, era toată ziua bună-ziua pe acolo pe la mine, pe la cabinet, să-mi spună cât de bine lucrăm noi împreună pentru România. Acum, dintr-o dată şi-a schimbat opinia”, a declarat Cioloș.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii