Ciprian Ciucu, desemnat primarul anului la Gala de excelenţă „Smart City Industry Awards” – O industrie cât o țară: Am câștigat premiul cu aplicația #eSector6
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a fost desemnat primarul anului 2023 la Gala de excelenţă „Smart City Industry Awards”, organizată, joi, la Palatul Parlamentului. „După doi ani și jumătate de muncă susținută, trofeul a ajuns în Sectorul6! (…) Este de fapt recunoașterea muncii susținute, începute încă de la primele zile de mandat”, a scris Ciucu pe contul său de facebook.
În cadrul galei au fost premiate cele mai bune proiecte din administraţia locală şi centrală alese dintre cele 77 jurizate.
Anul trecut, premiul a fost luat de primarul Buzăului, Constantin Toma
„Sunt doi ani și jumătate de când sunt primar, în care am încercat împreună cu echipa mea să facem planificare bugetară și strategică pe priorități. Și a fost tare greu pentru că nu știam când vor ajunge la maturitate, așa că am dat drumul la toate. Fiecare proiect are viteza lui. În ediția a-6 a am câștigat premiul cu aplicația #eSector6. Le mulțumesc foarte mult celor din echipa Primăriei Sectorului 6 și sper să avem puterea să avem motoarele turate la maximum în continuare (…)”, a transmis Ciucu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.