G4Media.ro

Cipru continuă să retragă cetățenii acordate pe bani/ O investiție de minimum…

Sursa foto: Pixabay

Cipru continuă să retragă cetățenii acordate pe bani/ O investiție de minimum două milioane de euro permitea persoanelor non-UE să devină membri ai comunității europene

Ciprul a anunţat miercuri că va retrage cetăţenia a zece beneficiari ai schemei de cumpărare a paşapoartelor la care s-a renunţat în 2020 din cauza acuzaţiilor de corupţie, transmite Reuters.

Procedura respectivă a permis acordarea cetăţeniei pentru peste 7000 de persoane. În faza finală, cerinţa pentru eliberarea unui paşaport cipriot era o investiţie de minimum două milioane de euro.

Posibilitatea de a deveni pe bani cetăţeni ai unui stat din Uniunea Europeană s-a dovedit foarte atractivă pentru ruşi şi asiatici, aminteşte Reuters.

Decizia de miercuri a guvernului de la Nicosia vizează trei investitori şi şapte persoane aflate în întreţinerea acestora, a declarat purtătoarea de cuvânt Niovi Parisinou, fără a dezvălui identitatea sau ţara de origine a vreunuia dintre cei afectaţi.

Procedurile de retragere a cetăţeniei au început din octombrie anul trecut pentru 60 de investitori şi 159 de membri de familie, a adăugat ea. Până acum, au fost anulate doar şase paşapoarte eliberate pe bani.

Promovată în trecut de guvernul cipriot, schema de cumpărare a cetăţeniei a fost abandonată după ce au apărut numeroase ştiri care indicau că au beneficiat de ea, pe lângă investitorii de bună credinţă, persoane urmărite de justiţie şi autori ai unor fraude. Uniunea Europeană a criticat de multe ori practica în acest sens a Ciprului.

Două anchete oficiale au arătat că schema a funcţionat fără o supraveghere corespunzătoare. Unul din rapoarte sugera chiar că o parte din investiţii ar fi fost fictive.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...