G4Media.ro

Ciprul, acord cu Uniunea Europeană privind primirea și preluarea migranților sosiți din…

Ciprul, acord cu Uniunea Europeană privind primirea și preluarea migranților sosiți din estul Mării Mediteranene

Ministrul cipriot de interne Nicos Nouris şi comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson au semnat virtual luni un acord între Cipru şi Uniunea Europeană privind primirea şi preluarea migranţilor sosiţi pe insula din estul Mării Mediterane, relatează Agerpres, conform AFP.

Ciprul se confruntă cu un aflux de azilanţi, iar memorandumul cu UE va permite îmbunătăţirea capacităţilor de primire, precum şi expulzarea mai rapidă a celor cărora li se resping cererile de azil.

„Ziua de astăzi marchează un punct de cotitură pentru Republica Cipru şi pentru eforturile făcute de guvernul nostru pentru gestionarea unei probleme care ne copleşeşte ţara”, a declarat Nouris.

La rândul ei, Johansson a scris pe Twitter că acordul va ajuta Ciprul să implementeze „procedurile de azil conform programului”, pentru a reduce duratele mari de aşteptare cu care se confruntă azilanţii. Înţelegerea va permite de asemenea „integrarea eficientă şi ameliorarea eficienţei returnării”, a adăugat reprezentanta Comisiei Europene.

Conform statisticilor CE, Ciprul a înregistrat în 2020 cea mai mare rată de cereri de azil din UE – 792 la 100.000 de locuitori. Autorităţile de la Nicosia susţin că 4,6% din populaţia Ciprului este formată din azilanţi ale căror cereri au fost primite sau chiar aprobate.

„Deschidem împreună o pagină nouă”, a declarat Margaritis Schinas, vicepreşedinte al Comisiei Europene, aflat în vizită în Cipru. El a menţionat că problema migraţiei a devenit foarte gravă şi a obligat Ciprul să suporte o povară disproporţionată.

Într-un interviu acordat recent agenţiei France Presse, Nouris a apreciat că Turcia se face vinovată de problema migraţiei. Luni, el a reafirmat că „utilizarea migraţiei ca instrument, pe seama Ciprului, trebuie să înceteze din nou” şi a cerut ca ţara sa să beneficieze de „o solidaritate europeană pragmatică”.

Conform Frontex – agenţia europeană de control al frontierelor externe ale UE – numărul de migranţi şi azilanţi sosiţi în Cipru în ianuarie a fost cu 48% mai mare decât în urmă cu un an. Cei mai mulţi provin din Republica Democratică Congo, Siria şi Nigeria.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Migranți sunt dăunători pentru integritatea și securitatea europeana!