
Ciprul investighează dacă decesele mai multor balene au fost cauzate de cutremurele puternice din Turcia și Siria
Mai multe balene au ajuns moarte pe țărmurile nordice ale Ciprului, au anunțat vineri autoritățile, posibil afectate de cutremurele puternice care au avut loc săptămâna aceasta în Turcia și Siria, țări vecine, relatează Reuters, preluată de The Guardian.
Șase balene cu cioc au fost găsite moarte vineri, în timp ce un grup de patru balene cu cioc au fost găsite eșuate joi, a declarat Departamentul cipriot de pescuit și cercetare marină.
Trei dintre cele patru de joi au fost ghidate înapoi în mare, în timp ce a patra a murit, a precizat acesta într-un comunicat. Nu era clar dacă grupul de balene moarte găsite vineri includea și balenele de joi care au fost readuse în mare, a precizat acesta.
„Aceste animale au un sistem de ecolocație care este afectat de zgomotul marin; ar putea fi vorba de exerciții militare, de unde seismice sau, în mod natural, de cutremurul din regiune”, a declarat Yiannis Ioannou, de la departamentul de pescuit și cercetare marină, pentru Sigma TV.
Autoritățile au identificat balena ca fiind ziphius cavirostris, sau mai cunoscută sub numele de balena cu cioc de Cuvier. Aceasta nu este foarte comună în largul coastelor Ciprului.
Balenele au fost găsite în ceea ce reprezintă o parte relativ mică a coastei nordice a Ciprului, aflată sub controlul guvernului insulei, recunoscut la nivel internațional.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii