
Circa 1.000 de piloţi ai armatei israeliene și foști rezerviști au semnat o scrisoare împotriva războiului din Gaza şi au fost concediaţi
Aproape 1.000 de rezervişti şi foşti rezervişti ai Forţelor Aeriene Israeliene au publicat o scrisoare semnată, sub forma unui anunţ, în diverse publicaţii, precum portalul Ynet, cerând eliberarea tuturor ostaticilor, chiar cu preţul încetării războiului din Fâşia Gaza, informează joi agenția de știri EFE, care menţionează că semnatarii scrisorii au fost concediaţi, transmite Agerpres.
„În acest moment, războiul serveşte în primul rând intereselor politice şi personale, nu intereselor de securitate. Continuarea războiului nu va contribui la niciunul dintre obiectivele sale declarate şi va duce la moartea ostaticilor, soldaţilor şi civililor nevinovaţi, precum şi la epuizarea rezerviştilor”, se arată în scrisoare, care face aluzie la premierul Benjamin Netanyahu. „Aşa cum s-a dovedit în trecut, doar un acord poate returna ostaticii în siguranţă, în timp ce presiunea militară duce în primul rând la uciderea ostaticilor şi la punerea în pericol a soldaţilor noştri”, mai transmit piloţii israelieni în scrisoarea lor.
Semnatarii scrisorii fac totodată apel la mobilizarea israelienilor, pentru a cere încetarea luptelor şi returnarea celor 59 de ostatici aflaţi încă în Fâşia Gaza.
„Fiecare zi care trece le pune viaţa în pericol. Fiecare moment suplimentar de ezitare este o ruşine”, au subliniat semnatarii.
În cifre, Israelul a reuşit să elibereze în viaţă doar opt ostatici prin operaţiuni militare, în timp ce 147 au fost eliberaţi prin negocieri şi schimburi, inclusiv opt cadavre.
Ministrul apărării israelian Israel Katz şi şeful Statului Major, Eyal Zamir, au decis să-i destituie pe rezerviştii care au semnat scrisoarea.
Decizia a fost confirmată într-un comunicat de presă al biroului premierului Netanyahu, în care acesta şi-a exprimat sprijinul pentru concedierea militarilor, argumentând că declaraţiile lor sunt „de neiertat” deoarece „slăbesc” armata israeliană şi „întăresc duşmanii ” Israelului.
Biroul prim-ministrului atribuie scrisoarea „unui grup extremist marginal care încearcă din nou să distrugă societatea israeliană din interior”, care nu reprezintă armata şi este „mobilizat cu un singur obiectiv: să răstoarne guvernul”.
Potrivit ziarului israelian Haaretz şi altor publicaţii locale, comandantul Forţelor Aeriene Israeliene, Tomer Bar, a ordonat miercuri ofiţerilor superiori să-i sune pe semnatari pentru a-i îndemna să-şi retragă declaraţiile şi i-a ameninţat pe rezervişti cu concedierea dacă nu fac acest lucru.
Doar 25 de piloţi şi-au retras semnăturile, în timp ce încă opt rezervişti au decis să semneze scrisoarea în semn de protest faţă de ameninţarea cu concedierea, potrivit acestei publicaţii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii