Circa 100 de nevăzători aşteaptă un câine ghid. Procesul este dificil şi costisitor

Circa 100 de nevăzători din România ar dori să primească un câine ghid care să îi ajute să devină independenţi, însă acest lucru este aproape imposibil din cauza costurilor mari şi a lipsei finanţărilor.

Cu o experienţă de 25 de ani în domeniu, trainerul Zoltan Szabo, de la asociaţia Angel Dog Satu Mare, este unul dintre puţinii specialişti din ţară. El a predat până acum 10 câini ghizi, în mod gratuit, unor nevăzători din ţară. Are în continuare foarte multe solicitări, dar în momentul de faţă nu are în pregătire niciun câine.

„În pregătire nu avem niciunul acum. Primii câini pe care i-am predat au îmbătrânit şi oamenii ar avea acum nevoie de o nouă generaţie. Am în total predaţi 10 câini în ultimii 13 ani. Cred că sunt 100 de persoane pe lista de aşteptare. E foarte greu, pentru că suntem o organizaţie mică, trăim din sponsorizări, donaţii. Din păcate nu sunt linii de finanţare pentru formarea câinilor ghizi. De exemplu, în alte ţări organizaţiile mari care formează câini au o canisă proprie. Noi nu avem, avem două femele, dar e greu”, a declarat, pentru Agerpres, Zoltan Szabo.

Procesul de formare a câinilor ghizi durează doi ani şi necesită pregătire zilnică de câteva ore. Nu toţi puii selectaţi corespund criteriilor, astfel că mulţi sunt eliminaţi din program pe parcurs.

„Începem să lucrăm cu pui pe care îi creştem noi, în formăm, îi dresăm şi pe urmă facem o selecţie foarte severă, dacă rămân în program sau nu. Formarea câinilor are mai multe etape. Prima dată e vorba de socializare, interacţiune cu câinii în mod controlat, să fie obişnuit cu lesa, mijloc de transport unde sunt foarte mulţi stimuli, magazine, trafic, animale, pisici. Se fac testele medicale, precum displazia la coate, la un an, şi dacă totul este normal, continuăm. Formarea unui câine de terapie sau câine ghid durează până la vârsta de doi ani. În cazul câinelui de terapie, ajunge la un centru, la un terapeut, care îl foloseşte”, a spus trainerul.

Deşi sunt costuri cu achiziţia şi creşterea câinilor, ei le sunt oferiţi gratuit nevăzătorilor.

„Câinii oferiţi nevăzătorilor sunt gratuiţi. Îi ajută foarte mult, pentru că au reuşit să devină total independenţi. Acei tineri care au primit câini sunt la facultate sau au un job şi se descurcă singuri. Stau cu câinele, se deplasează cu câinele. Ar fi fain să fie business. Un nevăzător cum poate să plătească un 10 – 12 – 20.000 de euro cât e un câine ghid? Hai să zicem 10.000 de euro, cât ar fi la organizaţia noastră. Posibil din trei-patru câini în lucru să rămână unul şi toată invesiţia se duce. Din acest motiv e suma asta. Dar cum mergi spre Vest, preţul creşte. Chiar am auzit o sumă de acum 10 ani din Marea Britanie, unde a fost 70.000 de euro un câine. În Germania, Franţa era în jur de 30.000. Posibil cum cresc preţurile la toate, să crească. În Ungaria într-o vreme statul a subvenţionat o parte din cheltuielie, a fost un ajutor”, a afirmat Zoli.

Trebuie avut în vedere şi faptul că patrupedul are o viaţă limitată şi poate fi folosit maximum 8-10 ani. În primii doi ani este în pregătire iar când devine bătrân, poate deveni un pericol pentru nevăzător.

„Noi ne-am oferit ca dacă aceşti câini nu mai pot lucra, să îi luăm înapoi, să le găsim o familie unde pot trăi fericiţi ultimii ani, dar nevăzătorii foarte greu se pot despărţi de ei şi caută soluţii să stea pe lângă ei. Este nevoie de generaţia următoare. Numărul celor care solicită câine ghid e în creştere. Dacă am avea finanţare suficientă, ar fi chestie de timp să pregătim câini. Trebuie să formăm şi noi specialişti. Un dresor poate pregăti patru-cinci câini, maximum. Aceşti câini trebuie scoşi în oraş, trebuie ţinuţi în apartament să se obişnuiască cu anumite reguli, trebuie să mergi cu mijloc de transport, zilnic, sistematic, să îl înveţi regulile de ghidare. Este dificil”, a arătat Zoltan Szabo.

O problemă este că statul român încă nu a reglementat formarea şi utilizarea câinilor, legislaţia fiind foarte generală. Astfel, câinele „absolvent” primeşte un certificat din partea asociaţiei, fără a fi nevoie de o recunoaştere din partea vreunei instituţii.

„În România nu este reglementată nici formarea şi nici utilizarea câinilor de terapie şi câinilor ghizi. La presiunea Uniunii Europene, fiecare stat membru trebuie să îşi standardizeze fiecare activitate. În România există o asociaţie non-profit care face standardizări, am avut câteva şedinţe în Bucureşti. Legislaţia în vigoare referitoare la câini ghizi este foarte generală. Scrie că câinii ghizi pentru nevăzători au acces liber şi în mod gratuit pe orice mijloc de transport şi în instituţii publice. În alte ţări este mult mai bine reglementat, în sensul că are acces peste tot pe unde are acces un om”, a explicat trainerul.

De multe ori nevăzătorii au probleme cu accesul câinilor în unele magazine sau pe mijloace de transport şi de cele mai multe ori totul e la mica înţelegere.

„Dacă merg el supermarket, e instituţie publică? Nu. E privată. S-ar putea să nu te primească şi se întâmplă destul de des. La restaurante chiar se bate bot la bot cu reglementarea Sanepidului, care nu permite accesul animalelor. În alte ţări funcţionează foarte bine. Depinde de curajul nevăzătorului, dacă poate, este capabil să îşi apere drepturile sau renunţă, se descurajează. Pe autobuz, pe tren la fel, se interzice accesul câinilor. Există legislaţie pentru discriminare care e mai clară, dar nu este foarte clar”, a arătat specialistul.

Pe lângă câinii ghizi, Angel Dog pregăteşte şi câini de terapie. Beneficiarii unui centru cu copii cu diferite probleme de sănătate merg la sediul asociaţiei şi petrec timp cu câinii.

„Terapia asistată de câini înseamnă o activitate pentru copii cu dizabilităţi, pentru oameni cu probleme cum ar fi anxietatea, emoţionale. În colaborare cu un terapeut, stabilim anumite activităţi pentru a rezolva probleme de dezvoltare, memorie, locomotorie. Vin, stau cu câinii, interacţionează, înseamnă responsabilizare, cum să aibă grijă de un câine, cum pot controla un câine şi pentru suportul emoţional. Avem cereri, vin părinţi care au un copil diagnosticat cu diferite probleme, autism de exemplu, ei caută un căţel pe care să îl aibă acasă, ceea ce este foarte ok, dar acela nu este neapărat un câine de terapie, ci un câine de familie, pentru că activităţile de terapie presupun anumite exerciţii, un proces controlat. Examenul de terapie este destul de riguros, destul de sever. De exemplu, este un exerciţiu unde este provocat şi nu are voie să aibă niciun fel de reacţie. Dacă mârâie sau latră, a picat examenul. Un copil cu autism, de exemplu, poate avea reacţii imprevizibile, pur şi simplu chiar de drag îl strânge de ureche sau de coadă şi acel câine se protejează şi îl capsează şi poate traumatiza copilul, pentru că nu va înţelege. Dacă eşti un terapeut cu experienţă, previi astfel de situaţii. Şi câinele poate fi imprevizibil, dintr-o mângâiere, să îl prindă şi să-l tragă cu toată forţa”, a mai spus Zoltan Szabo.

Asociaţia Angel Dog poate fi sprjinită cu sponsorizări de la firme şi din donaţia de pe impozitul pe venitul persoanelor fizice.