G4Media.ro

Circa 16% dintre consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de energie termică al…

Sursa foto: Parlamentul European

Circa 16% dintre consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de energie termică al municipiului Piteşti, executaţi silit pentru neplata la timp a facturilor

Aproximativ 3.200 de consumatori racordaţi la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice din municipiul Piteşti sunt executaţi silit de către furnizorul de agent termic, numărul restanţierilor aflaţi în această situaţie reprezentând 16% din totalul consumatorilor din municipiu racordaţi la sistemul centralizat. Oficialii Primăriei Piteşti precizează că printre cei aflaţi în procedură de executare nu se numără instituţii publice, relatează News.ro.

Compania Termo Calor Confort S.A., furnizor de energie termică în municipiul Piteşti, anunţă că a început punerea în executare silită a facturilor restante emise către beneficiarii din acest oraş, mii de utilizatori aflându-se în această situaţie.

„Vă comunicăm că s-a procedat la punerea în executare, încuviinţarea executării silite, a facturilor care constituie titlu executoriu pentru un număr de 3.200 de clienţi. În conformitate cu dispoziţiile art.1015 şi următoarele din Codul de procedură civilă, coroborate cu prevederile art.1270, art.1272, art.1170, art. 1164, art.1516, art.1530 din Codul civil, precum si cu celelalte acte normative în vigoare, pretindem plata integrală si imediată a creanţei certe, lichide şi exigibile generate de către toţi restanţierii. În aceste condiţii, vă solicităm să întreprindeţi DE URGENŢĂ toate demersurile necesare pentru achitarea tuturor facturilor de energie termică”, transmite Termo Calor Confort într-un comunicat dat publicităţii marţi, prin intermediul Primăriei Piteşti.

Conform oficialilor Primăriei Piteşti, numărul de 3.200 de consumatori executaţi reprezintă 16% din totalul consumatorilor, printre aceştia neaflându-se instituţii publice.

Conform sursei citate, clienţii racordaţi la serviciile de utilităţi publice pentru energie termică, încălzire şi apă caldă de consum, fie că sunt persoane fizice sau juridice, au obligaţia să achite facturile în termen de 15 zile de la data emiterii acestora, termen care este calculat începând cu data emiterii facturii.

Restanţierii executaţi silit sunt obligaţi să plătească suma de 131,40 lei pentru fiecare factură, titlu executoriu, la care se adaugă taxele judiciare şi cheltuielile de executare silită.

Oficialii firmei de termoficare menţionează că Termo Calor Confort S.A. are de plată facturi către furnizorii de gaze, energie electrică şi apă, iar neplata la timp a contravalorii energiei termice consumate generează datorii la furnizorul ROMGAZ care poate sista furnizarea gazelor naturale, situaţie care ar duce la oprirea furnizării energiei termice către populaţia municipiului Piteşti.

Primăria municipiului Piteşti a asigurat plata subvenţiei la energia termică asigurând diferenţa dintre preţul de producere şi preţul de vânzare către populaţie în conformitate cu prevederile legale, conform comunicatului companiei.

Sursa foto: Parlamentul European

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. La pușcărie!

  2. bre redacție articol incomplet :Ce procent din populația Pitești mai este racordată la termoficare centralizată …. nr de apartamente case vile nr de persoane ?
    PS nu am găsit articolul pe distribuirea voatră pe face buci cu clăbuci !

  3. Este efectul politicilor europene „verzi”.

  4. Cum așa, că trucul electoral USL-AUR a promis ca vor fi reeșalonate plățile, oamenii nu vor fi executați!
    Rușine USL-AUR!!!

  5. Sa va iasa ecologia pe nas.

    • oftopic: postacule, tu nici nu sti de ce mai esti scarbit =)), vezi ca daca calci intr-un noroc pe strada, sa sti ca nu e de la usr, poate e chiar de la un smecher care incearca sa pacaleasca lumea ca e de la usr =))

  6. oftopic: postacule, tu nici nu sti de ce mai esti scarbit =)), vezi ca daca calci intr-un noroc pe strada, sa sti ca nu e de la usr, poate e chiar de la un smecher care incearca sa pacaleasca lumea ca e de la usr =))

  7. Cetatenii de rand sunt executati silit pentru datorii marunte, bosii din Guvern, Parlament si Justitie dau tunuri fara sa fie trasi la raspundere.