G4Media.ro

UPDATE Mai multe trenuri care merg spre litoral, oprite între Feteşti –…

sursa foto: captura

UPDATE Mai multe trenuri care merg spre litoral, oprite între Feteşti – Ciulniţa, din cauza unui incendiu de vegetaţie în apropierea cării ferate

Circulaţia feroviară este oprită temporar duminică între Feteşti – Ciulniţa, din cauza unui incendiu de vegetaţie în apropierea cării ferate.

UPDATE

Următoarele trenuri de călatori au fost oprite temporar, din cauza incendiului de vegetație din zona căii ferate dintre stațiile Jegălia și Perișoru, acestea urmând să fie reînscrise în circulație după finalizarea intervențiilor aflate în continuă desfășurare de către reprezentanții ISU:

R 10184 (Fetesti – București Nord) – în Bărăganu
IR 1883 (București Nord – Constanța) – în Ciulnița
IR 10085 ( București Nord – Mangalia) – în Ciulnița.

De asemenea, la ora 14.42, trenul IR 1983 (București Nord – Constanța) va staționa în gara Ciulnița.

Transmitem scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest incendiu și îi asigurăm că personalul feroviar va redeschide circulația în cel mai scurt timp de la avizul ISU că traficul poate fi reluat în condiții de siguranță.

Știre inițială

”Circulaţia feroviară este oprită temporar, la această oră, pe intervalul Feteşti – Ciulniţa, din cauza unui incendiu de vegetaţiei care se manifestă în apropierea căii ferate, între staţiile Jegălia şi Perişoru”, anunţă Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Reprezentanţii ISU au interzis circulaţia trenurilor pe ambele fire între staţiile Jegălia şi Perişoru pentru accesul autoutilitarelor cu apă.

La această oră doar trenul IR 1881, care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Constanţa, este oprit temporar în Jegălia.

Garnitura va staţiona în intervalul orar necesar desfăşurării intervenţiilor ISU.

”Transmitem scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Constanţa va depune toate eforturile necesare pentru reînscrierea operativă a trenului IR 1881 în circulaţie, însă această măsură se poate aplica doar după finalizarea intervenţiilor ISU de lichidarea focarelor, intervenţii care au drept scop menţinerea siguranţei pe calea ferată”, precizează compania.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...