Circulația feroviară pe Magistrala București – Constanța, reluată / 13 trenuri au staționat din cauza unui incendiu de vegetație
UPDATE: Circulaţia trenurilor pe magistrala Bucureşti – Constanţa a fost redeschisă la ora 19:53, după ce a fost oprită temporar din cauza unui incendiu de vegetaţie extins până aproape de calea ferată, între staţiile Basarabi şi Dorobanţu, informează joi seara CFR SA, transmite Agerpres.
Toate cele 13 trenuri, care au staţionat temporar în gările de pe traseu, sunt reînscrise treptat în circulaţie, pe ambele fire aferente intervalului respectiv.
„Transmitem scuze călătorilor din trenurile staţionate temporar şi îi asigurăm că intervenţiile desfăşurate în ultimele 3 ore de către reprezentanţii ISU, care au acţionat în mod continuu pentru stingerea incendiului, au o contribuţie esenţială în redeschiderea şi desfăşurarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă”, spune CFR SA.
Știrea inițială: Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat, joi seara, că circulația feroviară pe Magistrala București – Constanța este oprită temporar din cauza unui incendiu de vegetației extins până aproape de calea ferată, între stațiile Basarabi și Dorobanțu.
„Reprezentanții ISU au interzis circulația trenurilor pe ambele fire de pe intervalul respectiv deocamdată fără scoaterea de sub tensiune a liniei de contact. Această măsură va fi necesară în situația în care se impune accesul autoutilitarelor cu apă.
Precizăm faptul că, un număr de 9 trenuri de călători (6 din direcția Constanța și 3 din direcția București), aflate la această oră în circulație, urmează să tranziteze zona afectată de incendiu, însă, funcție de timpul necesar intervențiilor ISU, acestea vor fi oprite temporar în gările de pe traseu”, se arată în comunicatul CFR SA.
La această oră, următoarele trenuri au fost oprite și vor staționa temporar, până la finalizarea intervențiilor ISU, în gările adiacente zonei afectată de incendiu:
IR 11056 (Mangalia – București Nord) oprit în Basarabi
IR 11684 (Constanța – București Nord) oprit în Basarabi
IR 1881 (București Nord – Constanța) oprit în Dorobanțu
R 8005 (București Obor – Constanța) oprit în Medgidia
IR 1885 (Buc – Cta) oprit în Medgidia
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank