G4Media.ro

UPDATE Șoferul de 19 ani a murit / Circulaţia trenurilor este oprită…

Sursa foto: G4Media.ro

UPDATE Șoferul de 19 ani a murit / Circulaţia trenurilor este oprită pe ruta București Nord – Suceava, după ce un tren a lovit o mașină

Circulaţia trenurilor este oprită luni seara, pe intervalul Liteni – Vereşti, din cauza unui accident feroviar înregistrat la trecerea la nivel cu calea ferată, semnalizată cu sistem acustic şi luminos (SAT), de la km 419+989, informează CFR SA, transmite Agerpres.

UPDATE 22:00 Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, dintre care unul cu medic, transmite News. Ei l-au descarcerat pe şofer, care era singur în maşină.

  • ”Victima a fost extrasă. Din nefericire, are leziuni incompatibile cu viaţa, iar medicul aflat la faţa locului a declarat decesul. Victima este un tânăr în vârstă de 19 ani”, a transmis sursa citată.

Trenul circula pe ruta Bucureşti-Suceava, cu aproximativ 120 de călători, dar niciunul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

știrea inițială

Trenul IR 1753, care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Suceava, a surprins şi lovit un autoturism la pasajul rutier menţionat, iar în urma impactului au rezultat victime.

„Până la finalizarea investigaţiilor desfăşurate de către organele abilitate, trenul IR 1753, implicat în accidentul înregistrat pe firul I, va staţiona în linie curentă, iar trenul IR 1952, care circulă în relaţia Suceava – Constanţa, va fi oprit temporar, până la eliberarea gabaritului şi pe firul II, în staţia Vereşti”, precizează sursa citată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează