G4Media.ro

Circulaţia trotinetelor electrice, reglementată: Vor trebui respectate regulile pentru biciclete

Sursa foto: Facebook/ Poliția Capitalei

Circulaţia trotinetelor electrice, reglementată: Vor trebui respectate regulile pentru biciclete

Conducătorii de trotinete electrice vor avea reglementări similare bicicliştilor, potrivit unei hotărâri de guvern pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei privind circulaţia pe drumurile publice, în sensul reglementării regimului juridic aplicabil circulaţiei trotinetelor electrice pe drumurile publice.

„Principalele reguli de circulaţie aplicabile conducătorilor de trotinete electrice constau în obligativitatea de a circula numai pe pista pentru bicicletă atunci când aceasta există, fiind interzisă circulaţia acestora pe trotuar. Acestea trebuie conduse numai pe un singur rând atunci când circulă pe drumurile publice, iar conducătorii de trotinete electrice au obligaţia de a avea asupra lor actul de identitate”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, luni, Agerpres.

De asemenea, este menţionată interdicţia conducătorilor de trotinete de a circula cu acestea atunci când se află sub influenţa alcoolului ori a substanţelor psihoactive sau de a circula cu trotinetele electrice atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă.

Totodată, este interzisă circulaţia cu trotineta electrică fără a menţine contactul cu solul sau atunci când nu sunt respectate condiţiile tehnice minime pe care trebuie să le îndeplinească.

Spre deosebire de regulile stabilite pentru conducătorii de biciclete, în cazul trotinetelor electrice, schimbarea direcţiei de mers se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea.

„În ceea ce priveşte condiţiile tehnice pentru trotinetele electrice, acestea trebuie să fie dotate cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie, respectiv cu un dispozitiv de frânare eficace şi să fie dotate cu sistem de avertizare sonoră, echipate, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, cu lumini şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant. De asemenea, trotinetele electrice trebuie să fie echipate cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roţi, care, în mişcare, formează un cerc continuu”, arată sursa citată.

Totodată, prin această hotărâre de guvern se introduc plăcuţele cu numărul de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde pentru autovehiculele care utilizează combustibili alternativi şi se reglementează unele proceduri administrative în domeniul circulaţiei rutiere (spre exemplu: procedura privind implementarea punctelor-amendă, procedura de urmat în situaţia în care conducătorul de vehicul nu are asupra sa certificatul de înmatriculare/ înregistrare sau permisul de conducere, circuitul proceselor-verbale prin care s-au aplicat numai sancţiuni contravenţionale principale etc.).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Taticule, mergi tu pe langa masini, fara pista.
    Eu, tot pe trotuar voi merge atunci cand pot.
    Pt ca daca eu accidentez unul pe trotuar 99.99 nu numai ca e non fatal dar va fi doar o zgarietura.
    Daca insa unul in masina ma accidenteaza pe mine,99.99 nu va fi doar o zgarietura sau mor.
    E la mintea cocosului tot rationamentul asta.
    Asa ca merg pe trotuar.

    • Sper sa nu ma deranjezimpe trotuar. Sper sa nu ai casti audio in urechi. Sper sa intelegi ca daca respecti pietonul, vei primi respect.
      In prezent, toti trotinetistii care i am intalnit ( in trafic) circulau pe contrasens, nu ofera priprotate pietonilor la trecerea de pietoni, cred ca prin comportamentul lor atesta ca au consumat substante interzise si sau alcool. Ala care a fost trosnit de motociclist, apoi a mierlit o a meritat acel destin ? Te intreb, prin prisma imaginilor si naratiunilor existente in spatiul public.

    • te inteleg, desi merg cu bicla pe sosea. insa daca treci pe langa mine pe trotuar cu 25-30 la ora si ma mai si claxonezi se va lasa cu scandal. adica te inteleg, dar bunul simt cam lipseste la astia de mergeti pe trotuar. ca pieton nu trebuie sa ma asigur pe trotuar, ca de aia am trotuar, sa merg linistit. ma vajaie cate unul de zici ca e vreo cursa.

    • Îmi place că o iei pe aia sa planga mama lui, nu a mea. Asta e legea, trebuie respectată. Daca mă accidentează un trotinetar jur că-l bat de ori nu mai merge pe trotineta veci, ori merge pe unde trebuie.

    • Dupa cum spune hotararea asta trotitenistii trebuie sa circule doar pe drumul public, iar schimbarea directie de mers o fac pe jos, pe langa trotineta?
      Adica merg per pedes prin mijlocul intersectiilor sau prin sensuri giratorii cu trotineta pe langa ei?

    • @ dax

      Daca Trotinetistii, ca tine, ar da examen de tip grila pentru obtinerea permisului de trotinetist, apai, tu nu l ai promova. Evident ai stiinta de ce. Nu insista in tampenii. Lasa o asa.

    • @dax: intrebarea este buna, odata ce exista si intersectii in care n-ai treceri de pietoni care sa plece din fiecare colt! Spre exemplu, in Bucuresti, la Universitate.

      Nu poti traversa, sub nicio forma, intersectia (sau doar zone a ei) pe langa trotineta, pentru ca ai fi pieton si ar trebui sa fii amendat.

      Cu bicicleta e alta treaba. Oricat de ciudat li s-ar parea soferilor, te incadrezi pe banda pentru stanga, ocolesti statuia PE LANGA rond pentru primul sfert, dupa care te incadrezi pe banda care duce langa trotuar. [@un domn: daca te incordezi, putem sa ne verificam pe articole de lege, nu pe opinii de om care a citit legea cand era flācāu si a dat examen cu intrebari despre Pobeda si Warszawa …]

    • @dax: vezi ca in giratoriu nu „faci stanga”!

      Acolo intri in intersectie si apoi iesi de pe banda de la bordura, nu intersectezi, in intentia ta de a parasi intersectia, alte fluxuri care ar avea acelasi grad de prioritate cu tine. E alta situatie.
      Plus ca pot fi „mai multe stânga”. 🙂

    • @ Sanitarul
      Inteleg ca esti biciclist. Incearca sa citesti de la inceput. Vezi daca am comentat ceva de biciclisti. Daca nu, stai parcat, sau iti este cald cu toti dintzii in gura ?

  2. La câte legi exista in România și nu se respecta din varii motive, una in plus nu mai contează. E bine ca fac și parlamentarii ceva…

    • Exact: trotinetistii NU vor respecta de astăzi aceleași legi pe care NU le respecta nici bicicliștii!

    • E hotarare de guvern, nu lege data de parlament.