Circulaţia unor tramvaie şi autobuze va fi restricţionată în Piaţa Eroii Revoluţiei, în weekend, timp de o lună
Circulaţia unor tramvaie şi autobuze va fi restricţionată în Piaţa Eroii Revoluţiei, în zilele de weekend, începând din 30 septembrie până la finele lunii octombrie, ca urmare a unor lucrări programate în zonă, informează Societatea de Transport Bucureşti (STB).
„În contextul desfăşurării lucrărilor din cadrul obiectivului de investiţii „Regenerarea spaţiilor publice din zona cuprinsă între Str. Mitropolit Dosoftei şi Str. Şura Mare (Piaţa Eroii Revoluţiei) prin modernizarea sistemului rutier, modernizarea platformelor şi a locurilor de parcare existente, a spaţiului pietonal, modernizarea spaţiilor verzi şi a iluminatului public (de tip smart)”, în perioada 30.09.2023 – 30.11.2023, circulaţia vehiculelor STB S.A. în Piaţa Eroii Revoluţiei va fi restricţionată în zilele de sâmbătă şi duminică. Având în vedere această măsură, numai în zilele de sâmbătă şi duminică din perioada mai sus menţionată, liniile de tramvai: 1, 7, 10, 11, 12, 19 şi linia de autobuz 610 vor fi reorganizate”, se arată în într-un comunicat de presă transmis, vineri, Agerpres.
Potrivit sursei citate, linia 1 va fi suplimentată şi va funcţiona între terminalele „Şura Mare” şi „Bd. Banu Manta”, pe următorul traseu: pe sensul spre „Bd. Banu Manta”- Şos. Giurgiului, Şos. Olteniţei, Calea Văcăreşti, Şos. Mihai Bravu, Şos. Ştefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Pasajul Victoriei, Şos. Nicolae Titulescu, terminal „Bd. Banu Manta”; pe sensul spre Str. Şura Mare – terminal „Bd. Banu Manta”, Şos. Nicolae Titulescu, Pasajul Basarab, Şos. Orhideelor, Bd. Doina Cornea, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Timişoara, Str. Progresului, Str. Dr. Constantin Istrati, Bd. Mărăşeşti, Bd. Octavian Goga, Calea Vitan, Şos. Mihai Bravu, Calea Văcăreşti, Şos. Olteniţei, Str. Şura Mare.
De asemenea, linia 7 va fi suplimentată şi va funcţiona între terminalele „CFR Progresul” şi „Şura Mare”, astfel: pe sensul spre Str. Şura Mare – Şos. Giurgiului, Şos Olteniţei, Str. Şura Mare; pe sensul spre Şos. Giurgiului – Str. Şura Mare, Şos. Giurgiului.
În acelaşi timp, linia 10 va fi suplimentată şi va avea următoarele trase între terminalele „Şura Mare” şi „Bd. Banu Manta”: pe sensul spre „Bd. Banu Manta” – Şos. Giurgiului, Şos. Olteniţei, Calea Văcăreşti, Şos. Mihai Bravu, Calea Vitan, Bd. Octavian Goga, Bd. Mărăşeşti, Str. Dr. Constantin Istrati, Şos. Progresului, Bd. Timişoara, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Doina Cornea, Pasajul Basarab, Şos. Nicolae Titulescu, terminal „Bd. Banu Manta”. pe sensul spre Str. Şura Mare – terminal „Bd. Banu Manta”, Pasajul Victoriei, Bd. Iancu de Hunedoara, Şos. Ştefan cel Mare, Şos. Mihai Bravu, Calea Văcăreşti, Şos. Olteniţei, Str. Şura Mare.
Totodată, linia 11 va funcţiona între terminalele „CFR Progresul” şi „Cartier 16 Februarie”, după cum urmează: pe sensul spre „Cartier 16 Februarie” – terminal „CFR Progresul”, Şos. Giurgiului, Str. Anghel Alexandru, Str. Zeţarilor, Prelungirea Ferentarilor, Calea Ferentari, Calea Rahovei, Str. Progresului, Bd. Timişoara, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Doina Cornea, Şos. Orhideelor, Calea Giuleşti, terminal „Cartier 16 Februarie”; pe sensul spre „CFR Progresul” – terminal „Cartier 16 Februarie”, Calea Giuleşti, Şos. Orhideelor, Bd. Doina Cornea, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Timişoara, Str. Progresului, Calea Rahovei, Calea Ferentari, Prelungirea Ferentarilor, Str. Zeţarilor, Str. Anghel Alexandru, Şos. Giurgiului, terminal „CFR Progresul”.
Pe parcursul perioadei anunţate linia 12 va fi suspendată, în timp ce linia 19 va fi suplimentată şi va funcţiona între „Chimopar” şi „Piaţa Unirii”, pe traseul: pe sensul spre „Piaţa Unirii” – terminal „Chimopar”, Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, Str. Liviu Rebreanu, Bd. Camil Ressu, Şos. Mihai Bravu, Calea Vitan, Bd. Octavian Goga, Str. Nerva Traian, Pod Timpuri Noi, Bd. Gh. Şincai, Calea Şerban Vodă, Şos. Viilor, Str. Dr. Constantin Istrati, Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, terminal „Piaţa Unirii”; pe sensul „Chimopar” – terminal „Piaţa Unirii”, Bd. Regina Maria, Str. 11 Iunie, Str. Dr. Constantin Istrati, Şos. Viilor, Calea Şerban Vodă, Bd. Gh. Şincai, Pod Timpuri Noi, Str. Nerva Traian, Bd. Octavian Goga, Calea Vitan, Şos. Mihai Bravu, Bd. Camil Ressu, Str. Liviu Rebreanu, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Theodor Pallady, terminal „Chimopar”.
Conform STB, linia de autobuz 610 va fi suplimentată şi va funcţiona între „Romprim” şi staţia „Şoseaua Progresului” (situată pe Calea Rahovei), pe următorul traseu: pe sensul spre „Şoseaua Progresului” – terminal „Romprim”, Şos. Olteniţei, Piaţa Eroii Revoluţiei, Şos. Viilor, Str. Dr. Constantin Istrati, Şos. Progresului, Calea Rahovei, staţia „Şoseaua Progresului”; pe sensul spre „Romprim” – staţia „Şoseaua Progresului”, Calea Rahovei, Str. Odoarei, Şos. Viilor, Piaţa Eroii Revoluţiei, Şos. Olteniţei, terminal „Romprim”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu