G4Media.ro

Circulație îngreunată între Piața Romană și Universitate, după ce un șofer a…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Circulație îngreunată între Piața Romană și Universitate, după ce un șofer a accidentat un polițist care dirija traficul

Update: Un poliţist de la Rutieră, care dirija circulaţia la intersecţia dintre Bulevardul Nicolae Bălcescu şi Strada Dem I. Dobrescu din Capitală, a fost acroşat de un autovehicul condus de o femeie, agentul fiind transportat la spital, a anunțat Poliția Capitalei.

„La data de 13 februarie, în jurul orei 16,30, la intersecţia dintre Bd. Nicolae Bălcescu şi Str. Dem I. Dobrescu s-a produs un accident de circulaţie. Un poliţist din cadrul Brigăzii Rutiere, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fluidizând traficul rutier, a fost acroşat de un autovehicul condus de către o femeie în vârstă de 54 de ani. În urma accidentului de circulaţie, poliţistul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis, marţi, Brigada Rutieră, transmite Agerpres.

Atât conducătoarea autovehiculului, cât şi poliţistul rutier au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele indicate fiind zero.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor producerii accidentului.

Știrea inițială: Circulația rutieră este îngreunată între Piața Romană și Universitate, marți seara, după ce un șofer ar fi accident un polițist care dirija traficul.

Polițistul a fost lovit la picioare și urmează să fie transportat la spital.

Circulația rutieră este restricționată pe bulevardul Nicolae Bălcescu, pe banda a treia a sensului de mers Piața Romană către Universitate.

Vom reveni

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Asta e karma, ca politist sa dai permise in nestire sau pe spagi si apoi tot aia sa dea peste tine in trafic