G4Media.ro

Circulație îngreunată pe DN1, la Băicoi, după ce un pieton a fost…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Circulație îngreunată pe DN1, la Băicoi, după ce un pieton a fost accidentat mortal

Un pieton a fost accidentat mortal miercuri dimineaţă, pe DN 1, în zona localităţii Băicoi, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, transmite Agerpres.

„Poliţiştii Serviciului Rutier Prahova au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN1, Băicoi intersecţie cu Lilieşti, a avut loc un accident rutier. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit faptul că un bărbat, în calitate de pieton, în timp ce se afla în traversarea părţii carosabile, ar fi fost acroşat de un autoturism condus de un bărbat vârstă de 44 de ani”, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova.

Conform aceleiaşi surse, autoturismul condus de bărbatul de 44 de ani a fost ulterior acroşat de alte două autoturisme, conduse de doi bărbaţi cu vârstele de 37 şi respectiv 43 de ani.

IPJ Prahova precizează că, în urma evenimentului rutier, pietonul lovit de prima maşină a decedat. Cei trei şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Circulaţia în zonă s-a desfăşurat îngreunat, până la finalizarea intervenţiei echipelor medicale şi a cercetării la faţa locului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...