G4Media.ro

Circumstanțe neclare privind moartea unui urs, în județul Mureș / Polițiștii au…

Sursa foto: Pixabay

Circumstanțe neclare privind moartea unui urs, în județul Mureș / Polițiștii au găsit animalul mort după o filmare în care era cărat în furcile unui tractor

Garda de Mediu Mureș a dat marți publicității un comunicat în care solicită Inspectoratului de Poliție Județean clarificarea circumstanțelor în care a decedat, săptămâna trecută, un urs. Șefa Gărzii de Mediu Mureș, Szekely Annamaria, a declarat pentru Radio Tg.Mureș că ceea ce trebuie stabilit cu exactitate este cauza morţii animalului, deoarece instituţia are atribuții „doar în cazul exemplarelor protejate, capturate sau ucise accidental”, transmite Rador.

„Noi am solicitat să ni se pună la dispoziție date privind cauzele decesului animalului, să vedem dacă a fost sau nu accidental. Nu avem informații că s-ar fi consultat un medic veterinar, trebuia să fim chemați la producerea accidentului, nu la momentul la care animalul a fost cărat în condițiile în care a fost cărat. Deci trebuia să fim chemați la momentul producerii evenimentului care a dus la moartea acestuia”, a spus ea.

În replică, IPJ Mureș susține că Garda de Mediu a fost anunțată de poliție și, în plus, șoferul care a accidentat ursul a anunțat cazul cu două zile înainte de filmarea cu ursul mort cărat în furcile unui tractor.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Alexandra Petrovici: „La data de 2 octombrie polițiștii mureșeni au fost sesizați de un bărbat, conducător auto, cu privire la faptul că a accidentat un urs pe raza localității Mihai Viteazu. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, însă ursul nu a fost găsit. Animalul în cauză a fost depistat pe 4 octombrie 2022, dată la care IPJ Mureș a anunțat telefonic Garda de Mediu Mureș cu privire la acest incident, însă niciun reprezentant al Gărzii nu s-a prezentat la fața locului”.

Directorul Asociației pentru protecția animalelor MILVUS, Papp Tamas, precizează că, cine găsește un animal sălbatic mort, mai ales dacă e specie protejată, trebuie să sune întâi la 112:

„În cazul unui animal sălbatic periculos, cum este ursul, cel mai simplu este să sunăm la 112 și cei de acolo știu pe cine să alerteze. Noi nici nu avem voie să ne apropiem, mai ales de un urs rănit. Dacă e vorba de un animal sălbatic rănit de tip pasăre, atunci intervenim, sau chiar și de un mamifer de talie mai mică, un căprior sau un arici. Chiar suntem apelați de foarte multe ori, în toată țara sunt 3 sau 4 organizații care fac astfel de servicii către populație.”

Cazul intra în competența Direcției Sanitar Veterinară și de Siguranța Alimentelor Mureș doar dacă animalul era viu, a declarat pentru Radio Tg.Mureș directorul adjunct Lucian Goga:

„Am avut numeroase petiții pe acest caz, pe care le-am redirecționat către IPJ, pentru că în momentul în care a apărut fotografia în spațiul public, animalul era mort. Dacă este un animal lovit de mașină, dintr-o specie protejată sau nu, atunci e altă poveste. Atribuțiile Direcției Sanitar Veterinare Mureș se puteau rezuma, în cazul în care eram solicitați, în a face o necropsie cadavrului acelui urs, pentru a se stabili cauza morții. Nu am fost solicitați și, din câte știu, medicul veterinar de liberă practică împuternicit de la Circumscripția sanitară-veterinară Saschiz a efectuat o necropsie la fața locului.”

În spațiul public a circulat săptămâna trecută o filmare în care se vedea un urs cărat în furcile unui utilaj agricol în zona localității Mihai Viteazul, din judeţul Mureș.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Probabil a fost gasit mort,la ce lume infometata e in Romania,nu m-as mira sa fie consumat de ziua sfintei Paraschieva 😃

  2. Nu ma….. nici de urs, dar parca mai mult nu ma …de aia care nu au ce manca, dar se vaita pe net toata ziua!