Citate atribuite greșit de-a lungul istoriei și originile acestora. De la Machiavelli și Voltaire la Iosif Stalin și Marilyn Monroe. Cine a spus de fapt celebrele replici?

Istoria conține nenumărate exemple de oratori iscusiți care au înțeles și folosit cu dibăcie puterea cuvântului pentru a încuraja oamenii. Cu toții preferăm un mesaj puternic, ușor de înțeles și la obiect de la oameni în care avem încredere. În unele cazuri, totuși, oamenii ajung să-și creeze propriile mesaje prin rezumarea, interpretarea greșită sau chiar atribuirea eronată a cuvintelor unor personaje istorice.

“Scopul scuză mijloacele”. Nu a spus-o Machiavelli prima dată. Atunci cine? 

Celebra frază, folosită uneori să justifice anumite fapte care ar putea fi considerate tiranice, a fost folosită de-a lungul istoriei de către politicieni, scriitori, teoreticieni și oameni aflați la evenimente sociale pentru a-și arăta cunoștințele. 

De cele mai multe ori, aceasta este atribuită diplomatului și politologului Niccolo Machiavelli (1469-1527), despre care mulți cititori cred că ar fi scris-o în lucrarea sa monumentală, “Principele”, un ghid pas cu pas pentru obținerea și menținerea puterii într-un stat.

Impactul pe termen lung al lucrării este unul incontestabil – până și în prezent, numele lui Machiavelli este strâns legat de acțiuni mai puțin onorabile, în politică sau alte domenii. Fie că te exprimi în italiană, engleză sau chiar română, atunci când numele cuiva este asociat cu al lui Machiavelli, este pentru a descrie o persoană pregătită să folosească orice tactică vicleană și perfidă pentru a-și atinge scopul. 

Acest fapt nu este foarte surprinzător – la urma urmei, după cum este punctat în Stanford Encyclopedia of Philosophy, Machiavelli a criticat pe larg ideea unei legături între moralitate și legitimate politică, iar multe din lucrurile scrise în “Principele” ar putea fi interpretate în acest sens, deși cuvintele lui Machiavelli tind să fie ceva mai nuanțate. 

În orice caz, sintagma “Scopul scuză mijloacele” nu apare, niciodată în carte. La drept vorbind, ideea fusese deja înaintată cu sute de ani înainte ca Machiavelli să fi ridicat vreodată o pană de scris. 

Dicționarul de Proverbe Oxford, ediția a V-a, îi atribuie originea frazei poetului roman Ovidiu (43 î.Hr. – 17 d. Hr.), care a introdus ideea “exitus acta probat” (rezultatul justifică mijloacele) în “Epistulae Heroidum” (Scrisorile eroinelor), o serie de 15 poezii compuse sub format unor scrisori atribuite de Ovidius mai multor faimoase personaje feminine din mitologia greacă și cea romană.

“Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi apăra până la moarte dreptul tău de a o spune”. De ce a fost asociată cu Voltaire?

Spre deosebire de situația lui Machiavelli, nu prea există ambiguitate în ceea ce privește originea faimoasei replici des atribuită filosofului și istoricului renascentist Francois Mari-Arouet (1694-1778), mai cunoscut sub pseudonimul Voltaire.

La fel ca în cazul lui Machiavelli, această greșeală poate fi ușor înțeleasă. Voltaire a fost, în fond, un cunoscut apărător al libertății de exprimare. În 1717, satira sa tăioasă la adresa lui Filip al Franței, duce de Orleans și la acea vreme regent al țării, i-a câștigat scriitorului o vacanță obligatorie la Bastilia, închisoare de stat pentru opozanții puterii și unul din cele mai faimoase simboluri ale absolutismului francez, scrie Smithsonian Magazine.

Oricât de impresionantă este această replică, adevărul este că ea nu a fost rostită sau scrisă de Voltaire. Originea ei, punctează BBC, se găsește într-o biografie redactată la peste o sută de ani de la moartea scriitorului francez: “Prietenii lui Voltaire”, scrisă de autoarea britanică Evelyne Beatrice Hall și publicată în 1906. Faimoasa replică este rezultatul încercării autoarei de a sumariza atitudinea lui Voltaire.

“Dacă vrei să știi cine te stăpânește, află pe cine nu ai voie să critici”. Voltaire, din nou

Deși faptul că Voltaire pare să fi devenit un adevărat magnet pentru citări greșite poate părea nostim, povestea acestei neînțelegeri e una dramatică. 

După cum arată Reuters, nu numai că nu există vreo dovadă ca Voltaire să fi spus acest lucru, ci sursa reală a citatului este bine cunoscută: un eseu publicat în 1993 de către Kevin Alfred Strom, un proeminent susținător al naționalismului alb, neonazismului și antisemitismului, precum și parte a curentului de negare a Holocaustului și condamnat pentru pornografie infantilă.

În ciuda acestui fapt, confirmat public chiar de Strom, mai multe figuri publice au continuat să îi atribuie greșit cuvintele lui Voltaire de-a lungul timpului. În 2022, Thomas Massie, membru al Congresului American din Kentucky, a atras critici internaționale când a folosit citatul la adresa lui Anthony Fauci, unul din cei importanți experți în boli infecțioase din Statele Unite. “Nu trebuie să-l puneți la îndoială pe Fauci, pentru că el este știință” a mai scris politicianul pe Twitter, conform The Guardian. 

În ciuda acestei experiențe, în mai 2023, miliardarul Elon Musk a comis aceeași greșeală, când a dat share pe Twitter unei postări care de asemenea îi atribuia citatul lui Voltaire, scrie Forbes.

Cel mai tragic aspect al situației este că Voltaire are nenumărate scrieri demne de amintit, dar cumva oamenii se încăpățânează să le repete pe cele care nu îi aparțin.

“Dacă n-au pâine, să mănânce cozonac!”. Totuși, n-a fost Maria Antoaneta

Acesta ar fi fost, conform legendei, răspunsul reginei Franței, Maria Antoaneta (1755-1793) când i s-a spus că țăranii francezi nu își permiteau să mănânce nici măcar pâine. Conform Encyclopedia Britannica, citatul original face referire nu la cozonac, ci la brioche, un tip de pâine dulce și scumpă, un produs alimentar foarte luxos la acea vreme. 

Citatul are scopul de a arăta că regina era arogantă și nu înțelegea deloc nevoile oamenilor de rând. Totuși, punctează Britannica, povești și citate similare, deși ușor diferite, există în mai multe culturi ale lumii, iar în Franța, propoziția “Qu’ils mangent de la brioche” a fost prima oară scrisă, probabil, de către filosoful Jean-Jacques Rousseau. Propoziția pusă pe umerii reginei a fost atribuită de filosof “unei mari prințese” în 1767, pe vremea când Maria nu avea decât 12 ani.

Nu este surprinzător faptul că Antoaneta s-a pricopsit cu o asemenea moștenire, totuși. Ea a ajuns regină a Franței pe vremea când monarhia nu era tocmai populară. Așadar, în topul lucrurilor rele care i s-au întâmplat Mariei Antoaneta, o citare greșită este abia pe locul doi, în spatele decapitării ei, care a avut loc în 1793.

“Moartea unui om este o tragedie. Moartea a milioane este statistică”. Nicidecum Stalin

Iosif Stalin reprezintă un izvor aproape nesfârșit de replici celebre, majoritatea dintre ele fiind menite să îi arate cruzimea și cinismul în politică și în relațiile cu alți oameni. Cu toate astea, deși nu încape îndoială în privința faptului că dictatorul sovietic era capabil să sacrifice milioane de oameni pentru a-și atinge scopurile, este posibil ca acest citat să nu-i aparțină. 

În “Oxford Essential Quotations”, autoarea Susan Ratcliffe punctează că citatul i-a fost prima oară atribuit lui Stalin, într-o formă puțin diferită, în 1947, într-un articol scris de Washington Post. 

Totuși, o afirmație aproape identică exista deja în spațiul public de ceva ani. În 1925, după cum arată Ratcliffe, ziaristul german Kurt Tucholsky a scris un eseu umoristic intitulat “Umor Francez” în care atribuie unui diplomat francez fictiv următoarea replică: “Moartea unui singur om: aceasta este o catastrofă. O sută de mii de morți: aceasta este o statistică!”.

Potrivit lui Patrick Morvan, profesor de drept la Universitatea Pantheon-Assas din Paris, cea mai veche apariție cunoscută a infamei fraze se găsește într-o carte publicată tot în 1925, intitulată “TSVP: Povești scurte despre toată lumea și oameni”, a autorilor Jean-Wladimir Bienstock și Maurice Edmond Sailand.

Fie că Stalin ar fi rostit sau nu aceste cuvinte la un moment dat, faptul clar este că ideea nu i-a aparținut.

“Femeile cu bună purtare rareori fac istorie”. Oricât ne-ar fi plăcut, n-a fost Marilyn Monroe

Un citat care este, de altfel, atribuit multor femei care au ajuns să facă istorie în vreun fel sau altul, se potrivește mănușă actriței Marilyn Monroe.

Norma Jeane Mortenson, după cum era cunoscută înainte de faimă, a devenit un adevărat simbol cultural al perioadei anilor ‘50 și ‘60 în Statele Unite, în mare măsură datorită comportamentului și stilului ei considerat vulgar de societatea americană în acea perioadă.

Până în prezent, imaginea ei este încă una profitabilă. După cum punctează Snopes, site american dedicat demontării zvonurilor și miturilor urbane, internetul încă este plin de produse care o asociază pe actriță cu citatul.

Ironia face, totuși, ca acesta să aparțină de fapt altei femei care a făcut istorie, deși în alt mod.

În anii ‘70, Laurel Thatcher Ulrich, profesoară de istorie americană timpurie la Universitatea Harvard, a publicat un articol științific despre predicile funerare ale femeilor creștine, în special de confesiune puritană, iar afirmația că “Femeile cu bună purtare rareori fac istorie” a atins un nivel incredibil de faimă. Peste ani a ajuns să fie scris aproape peste tot, de la tricouri, la discursuri, la cești de cafea și așa mai departe.

Cariera academică a lui Ulrich a continuat să atingă noi înălțimi, iar munca sa i-a adus chiar un premiu Pulitzer în anii 90. În 2007, Ulrich a publicat o carte în care a abordat motivele pentru care femeile care ies din tipar capturează atenția istoriei, în defavoarea celor ce trăiesc vieți mai convenționale. 

În aceste circumstanțe, alegerea titlului a fost destul de ușoară.

Aceste situații arată împreună un lucru clar: Atunci când este atins un anume nivel de faimă sau infamie, cuvintele exacte devin mai puțin relevante decât ideile transmise, iar atunci când o afirmație poate fi legată de fața potrivită, se va răspândi ca focul.