Cîţu: 2 milioane de oameni vaccinaţi anti-COVID, adică 10% din populaţie / Dacă mergem cât mai mulţi să ne vaccinăm, în toamnă putem renunţa la purtatul măştii
Premierul Florin Cîţu afirmă că 2 milioane de oameni vor fi vaccinaţi anti-COVID, până la sfârşitul lunii martie, în România, reprezentând adică 10% din populaţie. „Dacă mergem cât mai mulţi să ne vaccinăm, în toamnă putem renunţa la purtatul măştii”, a scris el pe Facebook.
„2 milioane de oameni vaccinaţi anti-COVID, adică 10% din populaţie, până la sfârşitul lunii martie, în România. În acest weekend vom ajunge la primul million de români vaccinaţi cu prima doză. Sunt veştile bune care trebuie să ne facă să respectăm în continuare măsurile de protecţie. Dacă mergem cât mai mulţi să ne vaccinăm, în toamnă putem renunţa la purtatul măştii”, a afirmat Florin Cîţu, sâmbătă, potrivit News.ro.
El a îndemnat oamenii să respecte noile măsuri, pentru a se îmbunătăţi situaţia din spitale.
„Hai să respectăm noile măsuri, ca să stopăm creşterea numărului de infectări şi să îmbunătăţim situaţia din spitale. Depinde doar de noi să revenim la normalitate!”, a susţinut premierul.
Conform datelor anunţate vineri seară de Comitetul de coordonare a vaccinării, numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 1.888.032.
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
25 comentarii