G4Media.ro

Cîţu anunţă că Guvernul va aproba legea consumatorului vulnerabil, urmând să existe…

sursa foto: Pexels

Cîţu anunţă că Guvernul va aproba legea consumatorului vulnerabil, urmând să existe o compensare a preţului energiei în această iarnă

Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul va aproba rapid legea consumatorului vulnerabil, urmând să existe o compensare a preţului energiei în această iarnă.

„Am pregătit deja şi am şi anunţat public, vom aproba mai rapid legea consumatorului vulnerabil şi în acelaşi timp am propus, va fi o compensare în această iarnă a preţului facturat. Va fi o compensare în factură. Pe lângă consumatorul vulnerabil, vom merge mai departe şi vom compensa o parte din factură”, a declarat Cîţu marţi la Parlament.

Întrebat dacă vor exista consecinţe pentru furnizorii de energie care nu respectă piaţa concurenţială, premierul a răspuns: „Dacă există aşa ceva, bineînţeles. Asta a fost discuţia cu cei de la Consiliul Concurenţei. Informaţiile primite până acum arată că nu există astfel de situaţii”, a comentat Cîțu, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Compensarea o face guvernul din impozitele si taxele platite de mine . O tilharie . Liberali care guverneaza pe principii socialiste …. Niste secaturi .

  2. Nu, că PNL e partid de dreapta.

  3. Sa impoziteze cu 90 la suta firmele intermediare, care fac specula .Cele care cumpara energia de la producator si o revand consumatorilor …umfland masiv pretul.
    Asta este solutia corecta….solutia care nu baga mana in buzunarul cetateanului….cetatean ,care contribuie prin taxe si impozite ,la bugetul statului.

  4. Mai nou, pe timpul premierului CăCîțu legile se aprobă în Guvernul lui?!
    Io știam ca legile se aprobă prin vot în Parlament, se promulga de un nene de la Administrația Prezidențială și se executa de Guvern!!!
    Acum înțeleg de ce guvernarea Cîțu merge parca stă!
    Dar apropo de legea asta, umblă zvonul că, în concepția afumată a lui CăCîțu, vulnerabil ar fi consumatorul care are un venit mediu pe membru de familie de pana în 810 lei😂

  5. Putea fi oricine la putere. Acest lucru este inevitabil. Sau……se mai pot face niște împrumuturi de câteva miliarde de euro să păstreze prețul subvenționat la gaze și curent. Și așa copiii din generațiile viitoare vor plăti și ce consuma ei și ce consumati voi. Sau cum facem?

  6. Vreau o lege a furnizorului nesimțit. Sunt mulți furnizori care nu se pricep la domeniu și care vor să se îmbogățească rapid, profitând de situația clientului blocat în a primi servicii de la ei. Legea să stabilească clar că racordurile la energie aparțin domeniului public, nu aparțin furnizorului și dacă vrei să cauți alt furnizor, furnizorul actual îți ia racordul.

  7. Chestiunea cu legea consumatorului vulnerabil este o înșelătorie de „ălba neagra” un smen incalificabil de domeniul subminării economiei naționale.
    Guvernul ar trebui sa creeze instrumente de reglementare care sa acopere piața pe întreaga economie.
    În timp ce toate preturile cresc companiile din energie au profituri de peste 80%
    Astfel toți consumatorii sunt vulnerabili inclusiv agenții economici care transfera in costurile activității profiturile companiilor din energie.