G4Media.ro

Cîțu, apel către personalul medical: Ştiu că reprezintă un disconfort şi e…

sursa : captura

Cîțu, apel către personalul medical: Ştiu că reprezintă un disconfort şi e o problemă să fiţi detaşaţi să lucraţi în alte zone. Înţeleg că este un sacrificiu, dar nu o faceţi nici pentru mine, nici pentru ministrul Cseke, nici pentru Arafat

Premierul interimar Florin Cîţu a făcut un apel către tot personalul medical să înţeleagă importanţa detaşărilor în alte zone unde este nevoie de îngrijirea bolnavilor cu COVID-19, subliniind că în această perioadă dificilă „toţi trebuie să facem un sacrificiu”.

El cerut, totodată, ca ţinta privind ajungerea la 2.000 de paturi ATI pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2 să fie atinsă cât mai rapid.

„Este clar că ne aflăm încă în acest val, numărul de cazuri creşte, numărul de pacienţi creşte şi numărul deceselor este în continuare creştere, de aceea sunt două lucruri pe care vreau să ne concentrăm astăzi. În primul rând, paturile ATI, din primul moment am discutat despre paturi ATI. Felicitări, până acum lucrurile au mers bine, în direcţia bună, totuşi, încă nu suntem la acea ţintă de 2.000 de paturi pe care ne-am propus-o, dar… măcar să ştim că putem să ajungem la 2.000 de paturi cât mai rapid. Deci, aici este foarte important, să vedem şi care sunt resursele”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, la o videoconferinţă cu prefecţii şi reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică.

El a precizat că în ultimele două săptămâni au fost avizate mai multe paturi de terapie intensivă, dar este clar că „nu este suficient”.

„Avem acum 1.537 de paturi avizate de DSP, 335 în Bucureşti şi 135 de paturi suplimentare la nivel naţional, din care 70 în Capitală”, a spus Cîţu.

În context, acesta a făcut apel la tot personalul medical să înţeleagă importanţa detaşărilor în alte zone unde este nevoie de îngrijirea bolnavilor cu COVID-19.

„Fac un apel la tot personalul medical. Ştiu că reprezintă un disconfort şi e o problemă să fiţi detaşaţi în această perioadă, să lucraţi în alte zone. Înţeleg că este un sacrificiu, dar nu o faceţi nici pentru mine, nici pentru ministrul Cseke, nici pentru domnul Arafat. Asta este situaţia în acest moment şi avem nevoie de toată lumea să se mobilizeze, trecem printr-o situaţie dificilă şi este clar că trebuie să înţelegem cu toţii acest moment şi toţi trebuie să facem un sacrificiu. Vă înţeleg şi apreciez toate eforturile pe care le faceţi în această perioadă”, a mai declarat Cîţu.

La reuniune participă şi miniştrii interimari ai Afacerilor Interne şi Sănătăţii, Lucian Bode şi Cseke Attila.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. 🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮
    Nu nimicul asta era cel ce nu debloca banii pentru vaccinări cu lunile????

    • Da el e acela care nu dadea bani si era arogant. Si tot el e acela care a declansat criza politica. Si tot el e acela care a dat banii din rezerva de stat la primarii PNL. Banii de la sanatate ia transferat in rezerva de stat si acum s-au dus pe apa sambetei la primari.

    • A si am uitat sa spun Untold a fost cel mai mare promo ativaccin (cu ajutorul PNL desigur).

    • Nu sunt fan Catu dar esti un mare mincinos, niciodată nu au fost blocate vaccinarile, esti sigur usr ist toti sunteti niste ipocriti

  2. „Toti trebuie sa facem un sacrificiu” – el ce sacrificiu a facut?

    • S-a sacrificat și a devenit întâiul la toate al țării.

  3. Plecati cat nu e prea tarziu si permiteti personalului medical onest si profesionist sa gestioneze pandemia.

  4. A LUAT DE LA POPULATIE SI A SUPLIMENTAT BANII PENTRU PARTIDE. CEI MAI MULTI SE DUC PENTRU PROPAGANDA. CEI MAI MULTI IN MEDIA UNE SE FACE PROPAGANDA ANTI-VACCIN.

  5. Nici nu mai stii pe aici care este pesedist, care este haurist, care este userist.
    Aceeasi retorica fara logica pentru prostovani.
    Sa infieram tovarasi.

    • Cand toti iti spun ca esti beat…

    • @Vlad,
      Spune-mi cu ce a gresit Zombalaul cand a spus ca fiecare trebuie sa facem sacrificii.
      Au fost unii pana la Cotul Donului, si nu de placere.
      Lasa ca o sa vina PSD-ul si dispare si pandemia, gazul o sa fie gratis, dubleaza pensii, salarii, lapte si miere.

  6. Ce ar fi daca te-ai detasa si dta macar pana prin primavara in Belarus?

  7. „nu o faceti nici pentru mine”, nu pentru el, din cauza lui… Din cauza esecului dezastros al campaniei de vaccinare, din cauza preocuparii cu lupta pentru putere in detrimentul preocuparii pentru sanatatea populatiei

  8. 😂😂 ăsta are impresia că detașarea cu locul de muncă, e ca detașarea pe care o simte el când consuma produse ” vegane” față de problemele reale al populației??!😂😭😭😭

  9. Deblocheaza posturile in spitale,angajeaza personal,sant o gramada care au calificare dar unde sa munceasca,poate afara?Sa mai taie din banii alocati la SRI,SIE,SPP si sa ii dea unde este nevoie,structurile astea mananca banii nostri de pomana.