
Cîţu: Dăm startul vizitei în SUA. Voi avea întrevederi cu oficiali din cadrul Departamentului de Stat pentru discuţii legate de domeniile energie, finanţele internaţionale şi dezvoltare
Preşedintele PNL Florin Cîţu a precizat că vineri începe vizita sa în Statele Unite şi va purta discuţii cu diferiţi oficiali din Departamentul de stat despre domenii precum energie, finanţe internaţionale şi dezvoltare, transmite News.ro
„Unul dintre principalele noastre obiective este aderarea României la programul Visa Waiver, subiect pe care l-am discutat cu ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, şi pentru care vom accelera eforturile în perioada următoare, inclusiv la nivelul Congresului american”, a adăugat liderul liberalilor.
„Dăm startul vizitei în SUA. Astăzi, împreună cu ambasadorul României în SUA şi cu membrii delegaţiei, vom avem întrevederi cu oficiali din cadrul Departamentului de Stat pentru discuţii legate de domeniile: energie, finanţele internaţionale şi dezvoltare. Tot astăzi vom o avea o întâlnire strategică pentru a discuta evoluţiile de securitate în regiunea Mării Neagre”, a scris Florin Cîţu, vineri pe Facebook.
El a mai spus că unul dintre principalele noastre obiective este aderarea României la programul Visa Waiver şi că a discutat acest subiect cu ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, şi „pentru care vom accelera eforturile în perioada următoare, inclusiv la nivelul Congresului american”.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
29 comentarii