G4Media.ro

Cîțu întărește informația lansată de Ghinea, privind modificarea regulilor de licitație: „Trebuie…

Sursa Foto: Colaj G4Media.ro

Cîțu întărește informația lansată de Ghinea, privind modificarea regulilor de licitație: „Trebuie să eliminăm din birocraţie ca să putem atrage banii din PNRR”

Premierul Florin Cîţu a declarat că în următoarea perioadă se va ocupa de reducerea birocraţiei, pentru ca procedurile prin care vor putea fi implementate proiectele prevăzute în PNRR să fie mai rapide, astfel încât în termenul de cinci ani banii primiţi să poată fi cheltuiţi.

Aflat în vizită la Arad, Cîțu a subliniat că există o limită clară pentru acordarea investiţiilor prin PNRR, şi anume, respectarea termenului de implementare: 2026.

”În PNRR, o condiţie importantă a fost să fie proiecte mature, care pot să fie finalizate până în 2026. Nu poţi să te duci la Comisia Europeană cu proiecte care se finalizează istoric în şase, şapte, opt ani şi să spui că le faci în trei ani de zile după ce tu niciodată n-ai făcut un astfel de proiect în România, deci n-ai niciun fel de istorie că poţi să faci un astfel de proiect”, a comentat Cîţu, citat de Agerpres.

El a adăugat că obiectivul României este să acceseze toți cei 29,2 miliarde de euro, motiv pentru care autorităţile locale trebuie să se mişte „foarte bine şi foarte eficient” pentru a  reușit să cheltuiască fondurile din PNRR.

Premierul a apreciat că va fi „o provocare pentru toţi” ca birocraţia să fie redusă, astfel încât proiectele să poată fi finalizate la timp.

„Birocraţia de care vorbim are o componentă în administraţia centrală de care mă voi ocupa eu, dar are o componentă şi la dumneavoastră, de care trebuie să vă ocupaţi dumneavoastră. Trebuie cu toţii să eliminăm din birocraţie ca să putem atrage aceşti bani, să putem să beneficiem de aceşti bani (…) „, s-a adresat şeful guvernului reprezentanților autorităţilor locale prezente.

În privința legislației, acesta a sugerat că mecanismul de licitatare a lucrărilor va suferi modificări, astfel încât proiectele din PNRR să nu mai rămână blocate.

„Avem proiecte în diferite stagii de pregătire şi avem trei surse de finanţare: bugetul de stat, pe care îl ştim cu toţii, avem fondurile europene – şi aici sunt de acord că lucrurile în trecut au mers slab, să fim eleganţi, dar şi datorită legislaţiei şi a modului în care s-a lucrat, a birocraţiei, de care ne plângem cu toţii, dar nu s-a făcut nimic în aceşti ani şi este de datoria noastră să modificăm lucrurile în perioada următoare, în termen foarte rapid – şi, bineînţeles, PNRR”, a spus Cîțu.

Și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea a declarat la postul Digi24 că pentru evitarea blocajelor din licitații se vor găsi soluții/mecanisme care să asigure continuitate procedurilor de atribuire a contractelor de lucrări, scopul fiind să se evite blocajele generate de obicei de contestațiile firmelor nemulțumite.

Sursa Foto: Colaj G4Media.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Trebuie eliminata birocrația. Licitații sa nu mai fie. Contractele vor fi acordate direct unor firme serioase.

    • Nu e in stare Citu sa elimine birocratia, mare parte din sustinerea partidului lui ticalos vine din partea clanului bugetarilor de lux.

  2. Eu cred că, pas cu pas, mai repefe elimină primirea fondurilor.
    Ăștia doi zici ca sunt îndrăgostiți unul de altul! Sunt tare suspecți!

  3. Mai bine ati scutura organigrama plina de lefegii care au primit posturi pe post de sinecuri. Astia sunt parazitii societatii. Trebuie pastrat strictul necesar, nu o armata de lefegii.

  4. Prostii ăștia 2 își fac planuri, dar gurile rele spun că PNRR românesc este respins! Deocamdată e doar zvon.

  5. Nu-i nimic, G4, mai încerc o dată:
    Spuneam ca proștii ăștia 2 își fac planuri cu banii din PNRR, dar există un zvon precum că PNRR-ul românesc ar fi fost deja respins!

    • Ar fi lovitura de teatru, ne abureau ca amanand pana la 30 Mai acest PNRR e de bine: au reusit un PNRR perfect!!
      Gasiti declaratia acestor habarnisti!

      Uite, confirma HOTNEWS ca nu e de bine:
      „Feedback extrem de critic de la Bruxelles pentru PNRR-ul României / Cum s-a încurcat Guvernul în datele trimise Comisiei Europene.
      10 iunie 2021, 23:00
      ​PNRR nu a primit aprecierea autorităților de la Bruxelles. Dimpotrivă.
      Comisia Europeană a transmis reprezentanților României mai multe observații extrem de critice, pe mai multe componente, de la infrastructură până la educație, potrivit unor documente obținute de HotNews.ro.
      Cele mai multe critici se referă la faptul că NU sunt justificate costurile, că unele sunt supraestimate, că LIPSESC metodologiile de calcul și că au fost furnizate informații NECLARE legate de proiecte.
      Documentul a fost discutat joi la Bruxelles cu reprezentanții Comisiei Europene.
      Potrivit unor surse apropiate discuțiilor aceasta este o evaluare de etapă, experții europeni cerând detalii ca parte a procesului de evaluare și trimitere de clarificari. Procedura nu este una specială, Ministerul Investițiilor Proiectelor Europene organizând întâlniri între reprezentanții Comisiei și ai ministerelor, iar aceștia din urmă sunt responsabili cu transmiterea clarificărilor, au precizat aceleași surse.
      Astfel de sesiuni de evaluare se fac cu toate statele aplicante, Comisia cerând frecvent clarificări și procedând la negociere în privința costurilor.”

      Gasiti pe HOTNEWS cateva dintre Observatiile CE!
      La cum arata Observatiile, cred ca le trebuie INCA 2 ANI sa clarifice si sa completeze!!

      Adica: au facut PNRRul asa cum au facut de cand suntem in UE cu proiectele europene cu care niciodata Romaniia NU a depasit 50% Grad de absorbtie!
      Cu asemenea neclaritati, nu e de mirare ca cei de la CE au refuzat initial sa acorde Bani pentru autostrazi!
      I-a convins Ghinea, le-a spus: „Murim cu ele in brate, dar le facem”!
      Asa a declarat ieri Ghinea!!!

  6. Ce plan faci tu, berbecule, ca ti-au respins iar fituica

  7. Mai bine ati elimina hotia. S-au prins ca PNRR a fost o cacealma romaneasca precum reforma judiciara si a luptei impotriva coruptiei.

  8. Ce jigodii!
    De parca ieri au ajuns la guvernare… din Octombrie 2019 de cand PNL a ajuns la osul de ros, ce-ati facut, bai Zombie mincinos?!
    NIMIC!
    O sa faci si tu r…..l praf, asta o sa faci, cum ai „facut” cu Eliminarea sporurilor bugetarilor, cum ai „facut” cu Planurile de redresare a Companiilor de stat!
    O sa „faci” NIMIC!!!

  9. Felicitari, romani! Bucurati-va de ei! Sunt ai vostri, hraniti-i, duceti-i acasa, strangeti-i la piept, pupati-i. Unde? Pe obraz.

  10. Când acum 3 ani, a vrut PSD-ul să schimbe ceva la licitațiile publice, să nu se mai întârzie așa mult, au sărit ca arși domnii de dreapta… Avum ei pot, nu?

  11. Hai lasati-o moarta de psd-isti…..De 31 de ani FSN,PDSR..PSD…au fost la putere și au făcut totul praf….si acum va găsiți lupii moraliști în ceea ce îl privește pe Catu….Ati uitat de Dancila…Dragnea,Năstase, Ponta,Grindeanu&Co..????? Nu tin cu PNL-ul sau cu actuala coaliție….dar prea amnezici ati devenit!!!

  12. Mihăilă este bun mare dobitoc.PSD ul nu a fost 30 de ani la putere!!! Asta de u de atu ma scos-o??? Să va bucurați de cursurile astea PNListo-USR iste

    • SA VEDEM CORECT PNTCD =4 ANI ,PDL 8 ANI IN PERIOADA LUI TARICEANU ,AGUVERNAT CU PDL =4 ANI ,GUVERN TEHNOCRAT = 1 AN ,PNL USR PLUS APROAPE = 2 ANI ITI MAI VINE SA CREZI CA PSD A GUVERNAT 31 DE ANI EU CUNT CONVINS CA DACA ADAUGA 4 ANI PNL PDL.,ASA CA PNL A MAI FOST LA GUVERNARE FARA NICI O SUPARARE CALCULATI CIT A GUVERNAT PSD?EU NU TIN CU PSD ,DAR CIND AUD DE 31 DE ANI DE GUVERNARE DE PSD PARCA SUNTEM PE ALTA PLANETA