Cîțu le reproșează liderilor USR că au creat o criză politică din pricina programului „Anghel Saligny”, iar acum „primarii lor vor să fie încadrați în program”
Președintele PNL, Florin Cîțu, a spus într-o conferință de presă că se bucură că se dovedește că inițiativa programului de finanțare „Anghel Saligny” a fost bună, reproșându-le reprezentanților USR că au generat „o criză politică falsă”.
USR a refuzat să aprobe programul de finanțare locală „Anghel Salygni”, pe care l-a asociat vechilor programe PNDL, patronate de guvernele PSD. Înainte de a rupe alianța cu PNL și a de ieși de la guvernare, reprezentanții USR au atras atenția că programul „Anghel Saligny” este dubios conceput, că nu sunt structurate criterii clare de împărțire a banilor și nici nu e stabilit un mecanism transparent pentru cheltuirea banilor. Florin Cîțu era acuzat la vremea respectivă că a inițiat acest program pentru a-i coopta pe primarii liberali de partea sa, în competiția internă de partid în care se afla pentru preluarea președinției PNL.
Acum, Florin Cîțu spune că și primarii USR sunt interesați să fie înscriși în acest program de finanțare, considerând că aceasta este o dovadă că liderii lor au creat „o criză politică falsă”.
„Programul Anghel Saligny este foarte important, deși a dus la o criză politică. Ce se întâmplă acum demonstrează că acea criză politică a fost falsă. Cei care se plângeu de program, acum primarii lor vin și ne spun că vor să fie încadrați în program. Mă bucur că toată lumea a înțeles că acest program trebuie să meargă înaninte și că nu putem lăsa în urmă localitățile mai puțin dezvoltate”.
Cîțu a subliniat că foarte multe localități nu se pliază pe condițiile de eligibilitate care se impun pentru accesarea fondurilor europene, astfel că lor le este dedicat programul național de finanțare „Anghel Saligny”.
„Program Angel Saligny începe lunile viitoare și va aduce canalizare, apă și asfalt în cele mai sărace zone din România”, a comentat Cîțu.
Programul național de investiții „Anghel Saligny” prevede 50 de miliarde de lei, timp de șase ani, pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructură în comunități locale.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
37 comentarii