Cîţu: Propunem o creştere netă a salariului minim de 10% de la 1 ianuarie 2022. Impact bugetar de aproape două miliarde de lei
Guvernul propune o creştere brută a salariului minim de aproape 11%, respectiv o creştere netă de 10%, de la 1 ianuarie 2022, şi o formulă de calcul care să fie aplicată începând cu aceeaşi dată şi pentru anii următori, a declarat premierul Florin Cîţu, marţi, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, potrivit Agerpres.
Impactul financiar al majorării va fi de aproximativ 1,8 miliarde de lei, potrivit ministrului Muncii, Raluca Turcan.
„Aş vrea să aprobăm în premieră, să avem o variantă a salariului minim şi a formulei şi a dinamicii pe următorii ani până la 1 octombrie dacă se poate. (…) Ceea ce propunem noi este o creştere brută de aproape 11%, ceea ce înseamnă o creştere netă a salariului minim de la 1 ianuarie de 10% şi cu o formulă care să fie aplicată de acum încolo, de la 1 ianuarie 2022”, a declarat premierul Cîțu, citat de Agerpres.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a explicat propunerea Executivului şi care va fi numărul beneficiarilor.
„Astăzi purtăm o primă discuţie aplicată pe o variantă de majorare a salariului minim pe care o propunem pentru 1 ianuarie. În premieră, această propunere vine la finalul lunii septembrie. Varianta pe care am discutat-o cu domnul prim-ministru şi suntem în măsură să o discutăm pleacă de la propunerile pe care le-au făcut, deopotrivă, sindicatele şi organizaţiile patronale şi asigură o majorare a salariului minim brut de 10,9%, ceea ce înseamnă o majorare de la 2.300 la 2.550. Această formulă nu este inventată de noi, este o formulă predictibilă în baza căreia vor putea beneficia aproximativ 1.970.000 de oameni, care în momentul de faţă se află cu venituri până la acest plafon, ceea ce înseamnă 34,7% din numărul total de salariaţi activi”, a arătat Raluca Turcan.
„Majorarea pe net este de 10% şi este ancorată în creşterea salariului minim, creşterea ratei inflaţiei, creşterea reală a productivităţii pe persoană ocupată şi, de asemenea, am luat un procent de 90% din creşterea salariului mediu în loc de 50%, cât era până acum, sau chiar 75%, cât a fost o variantă luată în discuţie. Am mai introdus şi un coeficient de corecţie, care se stabileşte ca procent în funcţie de creşterea economică şi este diferenţa dintre creşterea economică la începutul anului 2021 şi cea estimată pentru sfârşitul anului 2021. Este o formulă clară pe care noi, o să vă transmitem tuturor, astfel încât să ştiţi nu doar ce noi propunem pentru începutul anului, ci şi ceea ce urmează să se întâmple pe o perioadă mai lungă de timp, astfel încât, în fiecare an, angajatorii să poată să-şi facă planul de afaceri şi de sustenabilitate a plăţii salariilor, plecând de la salariul minim şi, în acelaşi timp, oamenii să aibă o estimare a veniturilor”, a adăugat Turcan. (sursa foto: Facebook / Ministerul Sănătății)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii