Cîțu se duce să-și prezinte strategia doar în organizațiile în care nu are susținere. La Cluj, Boc și Buda i-au ținut locul, însă nu i-au supus moțiunea la vot în BPJ, așteptându-l pe Orban să-și țină și el prelegerea
Moțiunea de candidaură la președinția PNL a premierului Florin Cîțu – „România liberală” – a fost prezentată vineri seara, la Cluj, în cadrul principalei organizații de susținători, condusă de primarul Emil Boc și eurodeputatul Daniel Buda. Moțiunea a fost citită în Consiliul Director Județean al PNL Cluj, for superior format din membrii Biroului Județean și din liderii organizațiilor locale clujene, fără ca premierul Cîțu să fie prezent la dezbatere. Potrivit informațiilor G4Media, strategia sa este să nu meargă prin țară să-și prezinte moțiunea decât în acele organizații liberale în care nu are sprijin.
„La Cluj nu avea motiv să vină, pentru că are sprijinul conducerii organizației (…) El merge doar în organizațiile în care nu are destui votanți”, a comentat o sursă din PNL Cluj, pentru G4Media.
Liderii din conducerea PNL Cluj nu s-au grăbit să supună la vot moțiunea lui Cîțu, invocând regulile statutare ale partidului. Potrivit Art.71, punct 1, „Biroul Politic Județean organizează dezbateri asupra asupra tuturor proiectelor de moțiune la cererea autorilor moțiunilor, cu cel puțin 10 zile înaintea datei de desfășurare a Congresului, invitând la dezbatere pe toți membrii Consiliului Director Județean”.
Potrivit informațiilor G4Media, Ludovic Orban va ajunge în septembrie la Cluj Napoca pentru a-și prezenta moțiunea în cadrul organizației PNL Cluj. După momentul lui Orban, conform statutului va fi convocată o nouă ședință a Consiliului Director Județean (CDJ), urmând să se supună la vot cele două moținuni de candidatură.
Mai multe organizații PNL din țară au ales să-și prezinte din start sprijinul pentru una dintre cele două moțiuni, trecând peste procedura statuară prin care membrilor să le fie prezentate amebele variante de moțiuni propuse de candidați.
În cazul Clujului, este așteptată și moțiunea lui Orban, lucru care nu va schimba – arată surse din PNL – direcția generală trasată de Emil Boc în privința sprijinirii lui Cîțu. Pe de altă parte, după ședința CDJ în care vor fi supune la vot ambele moțiuni, liderii PNL Cluj vor putea să-și dea seama care este procentul de delegați clujeni care ar putea face notă discordantă la Congresul din 25 septembrie.
„PNL poate și trebuie să ghideze societatea românească în viitor, dar pentru a putea face acest lucru are nevoie să fie, la rândul său, ghidat de o viziune complet limpede, aceea de a desăvârși tranziția postcomunistă și de a readuce țara în rândul statelor dezvoltate ale Uniunii Europene. Acest lucru poate fi realizat doar de premierul Florin Cîțu, în calitate de președinte al PNL, alături de o echipă executivă a partidului, formată din oameni profesioniști, competenți și integri. Prin moțiunea sa, premierul Florin Cîțu trasează direcțiile și prioritățile guvernării care aparține PNL, și deschide o dezbatere asupra liberalismului într-o lume într-o continuă schimbare. Abordarea liberală are datoria de a se adresa unei societăți românești care, la rândul ei, a suferit transformări profunde în ultimele decenii. (…)”, le-a transmis eurodeputatul Daniel Buda liberalilor clujeni.
Sursa foto: PNL Cluj/Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii