Ciucă, alături de Ilie Bolojan la inaugurarea primului lot al inelului rutier metropolitan care va lega trei drumuri naţionale care intersectează municipiul Oradea
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a participat, sâmbătă, alături de Ilie Bolojan, preşedintele CJ Bihor, la inaugurarea primului lot al inelului rutier metropolitan ce va lega trei drumuri naţionale care intersectează municipiul Oradea. Ciucă a arătat că administraţia liberală a demonstrat că ştie să livreze rezultate iar proiectele realizate prin Programul „Anghel Saligny” reprezintă nu doar investiţii în infrastructură, ci şi în viitorul comunităţilor locale.
Sâmbătă a fost inaugurat primul lot al inelului rutier metropolitan, de 9 km, cuprins între Nojorid, de la intersecţia cu DN 79, până la Băile Felix, la intersecţia cu drumul spre localitatea Cordău şi DN76. Acesta se deschide circulaţiei publice de duminică, de la ora 9:00, anunţă PNL Bihor într-un comunicat oficial.
La eveniment au participat Nicolae Ciucă, preşedintele PNL şi candidat la Preşedinţia României, Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor şi candidat PNL la Senat, Florin Birta, primarul municipiului Oradea, şi reprezentanţii firmelor de construcţii.
Finanţat prin Programul Naţional „Anghel Saligny”, proiectul este o investiţie a administraţiei liberale care contribuie la fluidizarea traficului şi la îmbunătăţirea mobilităţii în zona metropolitană Oradea.
”Un proiect important pentru zona metropolitană se finalizează astăzi. Acest inel este rezultatul unui parteneriat solid între Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Oradea. Investiţia totală de 58 de milioane de euro a fost posibilă datorită finanţării guvernamentale de 40 de milioane de euro şi a cofinanţării de 18 milioane asigurate de administraţiile locale. În luna mai, anul viitor, şi cel de-al doilea tronson va fi integrat cu acesta şi va fi deschis circulaţiei. Astfel de proiecte majore demonstrează că atunci când lucrăm împreună, reuşim să livrăm rezultate de impact pentru comunităţile noastre” a declarat Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor şi candidat PNL la Senat.
Florin Birta, primarul municipiului Oradea, a evidenţiat perspectivele de dezvoltare deschise de acest proiect. ”Pe lângă fluidizarea traficului, Inelul Metropolitan creează oportunităţi de dezvoltare economică pentru zonele adiacente. Continuăm să lucrăm la drumurile radiale care vor conecta acest inel cu centura oraşului, un model de dezvoltare pe care îl vom aplica şi în alte proiecte de infrastructură”, a spus el.
”Administraţia liberală a demonstrat că ştie să livreze rezultate. Proiectele realizate prin Programul „Anghel Saligny” reprezintă nu doar investiţii în infrastructură, ci şi în viitorul comunităţilor locale. Dezvoltarea drumurilor radiale şi integrarea reţelelor de transport contribuie, într-adevăr, la consolidarea Municipiului Oradea, a judeţului Bihor, ca pol de dezvoltare economică.”, a declarat Nicolae Ciucă, preşedintele PNL şi candidat la Preşedinţia României.
Cu o lungime totală de 17 km, inelul metropolitan va lega trei drumuri naţionale care intersectează municipiul Oradea, DN1, DN76 şi DN79, având un impact semnificativ asupra decongestionării traficului şi susţinerii dezvoltării economice locale. Lotul 2, cuprins între Băile Felix şi Nojorid, se află la un stadiu de execuţie de 65%.
Valoarea totală a inelului rutier metropolitan este de 289 milioane de lei, din care 201,3 milioane lei sunt asigurate din bugetul de stat, prin Programul Anghel Saligny. Cofinanţarea Consiliului Judeţean Bihor se ridică la 67,1 milioane lei, iar cea a Primăriei Oradea este de 21 milioane lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu