Ciucă, Boc, Ciolacu, Geoană. Cine va candida la prezidențiale în 2024?

Marea necunoscută cu doi ani înainte de alegerile din 2024 este cine va intra în cursa pentru Cotroceni din partea PNL și PSD, cele două mari partide cu cele mai mari șanse să dea viitorul președinte al României. Suntem încă foarte departe, veți spune. Numai că un candidat nu se naște peste noapte. El este pregătit din timp, profilat discret pentru funcția de viitor președinte. Nu poate răsări din neant în buza campaniei electorale. Nu așa funcționează politica mare.

Avem câteva indicii publice că unii politicieni au ieșit deja la încălzire și semnalizează că vor. Cel mai strident pare să fie Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, marele perdant din 2009 în fața lui Traian Băsescu. Deși secretarul general adjunct al NATO susține că ”a vorbi despre marile subiecte ce îi preocupă pe români, fie ele politice, economice sau sociale nu are de-a face cu pregătirea vreunei presupuse candidaturi”, discursurile sale aproape săptămânale ținute la diverse universități din România se vor proiecte de țară specifice politicienilor cu ambiții mari.

Geoană beneficiază, se pare, de o platformă de sprijin în țară, care-i asigură vizibilitate publică și o prezență mediatică tot mai susținută. Nu vorbim deocamdată de o candidatură asumată. Fostul lider PSD tatonează, mai degrabă, terenul în căutare de vehicul electoral. Fără un partid mare care să-l susțină, Geoană nu are, practic, nici o șansă. Cert este că a apărut în peisajul candidaților, sperând că trambulina NATO îl va propulsa departe grație noului său capital de credibilitate.

Numai că Mircea Geoană nu pare să fie dorit înapoi în PSD, unde amintirile despre relația lui cu Marian Vanghelie și despre noaptea alegerilor, în care împărțea aceleași funcții din guvern mai multor oameni, sunt încă proaspete deși au trecut 13 ani de atunci. Apoi, liderul PSD, Marcel Ciolacu, nu pare hotărât dacă să facă el însuși marele pas. Pe de altă parte, Ciolacu vede cum toate planetele sunt aliniate și că PSD are pentru prima dată după 20 de ani o șansă reală să cucerească funcția de președinte. Altfel spus, să ia toată puterea în stat: servicii de informații, numirea procurorilor-șefi, CSAT, Armată, nu doar guvern. Numai că liderul PSD este încă departe de anvergura unui candidat la prezidențiale, chiar dacă îl vedem cum încearcă să-și îmbunătățească puțin CV-ul, la care tocmai a adăugat o funcție de vicepreședinte al Internaționalei Socialiste. Mai are timp să exerseze.

Tocmai din cauza nehotărârii sale și a calculelor legate de Cotroceni, este greu de spus acum dacă Marcel Ciolacu va lua în mai 2023 funcția de premier, așa cum a convenit cu liderul PNL, Nicolae Ciucă. Neclar dacă PNL i-o va ceda. Un an și jumătate în fruntea guvernului în vremuri de criză riscă să anuleze orice discuție despre o eventuală candidatură, valabil totuși și pentru Nicolae Ciucă. Apoi, Ciolacu și orice alt politician ar prefera să atace cele patru șiruri de alegeri din 2024 (europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale) din opoziție, pentru a-și maximiza șansele. Singurul său posibil rival intern, Gabriela Firea, a ieșit singură din cursă sau a fost scoasă. Într-un gest destul de bizar, Ciolacu a nominalizat-o public la poziția de candidat la primăria Capitalei, unde Firea dorește să revină și sondajele o indică favorită. Din cauză că localele din 2024 vor fi în septembrie, Firea nu va mai avea timp fizic și nici posibilitatea legală să intre și în cursa pentru Cotroceni.

Dacă liderul PSD încă ezită și declară public că 99,9% nu va candida, premierul Nicolae Ciucă a început să dea semne tot mai vizibile că se pregătește pentru Cotroceni. Pentru a nu rămâne în urma lui Mircea Geoană la capitolul proiecte de țară, fostul general s-a prezentat la raport cu propria viziune despre România intitulată – cum altfel – ”Scurtătura spre viitor”. Ciucă își dorește să ajungă din doi pași la Cotroceni, mizând inclusiv pe sprijinul americanilor, într-un context regional inflamat de războiul din Ucraina, care îl plasează la Washington drept partener de încredere și previzibil într-o țară cheie din Europa de Est.

Numai că premierul Ciucă este un politician atât de slab, de lipsit de charismă și încredere în propriul partid încât nu va putea fi propulsat în sondajele de opinie nici cu baterii întregi de rachete Patriot. Va fi dificil spre imposibil pentru fostul general să coaguleze în jurul său o armată de strânsură din partea dreptei și să fie acceptat drept un veritabil candidat anti-PSD, câtă vreme a coabitat atât de bine din poziția de premier cu Marcel Ciolacu. Fost șef de garnizoană la Buzău, Ciucă se cunoaște cu Ciolacu de pe vremea când amândoi își făceau veacul în același oraș de provincie.

Cum ar veni, șanse ar fi, candidați nu prea sunt. PSD are teoretic o șansă mare, dar nu are cu cine. PNL are ca de obicei de partea lui electoratul de dreapta, care în mod tradițional se mobilizează împotriva candidatului PSD, dar nu știm dacă se va ajunge acolo. Dacă Nicolae Ciucă se va dovedi un candidat atât de slab, cu vulnerabilități atât de mari (scandalul de plagiat, manevrarea dosarului în instanță) încât riscă să rateze intrarea în turul doi, atunci Marcel Ciolacu nu va mai ezita. Va trece foarte probabil la scenariul doi, ”răul cel mai mic” patentat deja în 2000 de Ion Iliescu și Vadim Tudor. În varianta 2024, Marcel Ciolacu va căuta să intre în turul doi cu candidatul AUR, George Simion sau altcineva. Dacă se va ajunge aici, șansele liderului PSD de câștiga președinția României cresc simțitor.

O parte din PNL și din susținătorii săi înțeleg foarte bine riscul real ca partidul să rateze Cotroceniul și chiar turul doi dacă vor insista cu Nicolae Ciucă. Liderul însuși are o relație proastă cu partidul său, nu s-au acomodat nici în ziua de azi. Dar cine s-ar mai încadra la profil de prezidențiabil din rândul liberalilor? La cum arată partidul acum, un singur om: primarul Clujului, Emil Boc. Fost premier în perioada 2008 – 2012, într-o perioadă marcată de criză economică, Boc a fost validat ulterior prin votul alegătorilor în funcția de primar trei mandate consecutiv. Este singurul din garnitura de politicieni evocați mai sus – Geoană, Ciolacu, Ciucă – validat prin vot direct. Ceilalți nu l-au trecut niciodată. Este singurul politician cu suficientă experiență de partid și administrativă la nivel înalt (fost deputat, primar patru mandate, premier, șef de partid), la ani lumină față de Ciucă sau Ciolacu. Integritatea și onestitatea sa nu au fost niciodată puse sub semnul întrebării în aproape trei decenii de activitate politică grea.

Deși a dat și el ceva semne vagi că și-ar pregăti un profil de potențial candidat, printr-o prezență bine gândită la televiziunile centrale, apetența lui Boc pentru Cotroceni pare să fi scăzut dramatic în ultima perioadă. De vină ar putea fi neînțelegerile cu Klaus Iohannis, reticența de a intra într-o campanie demolatoare, dorința de a-și încheia cariera politică de primar lăsând ceva în urma sa (metrou în primul oraș din afara Bucureștiului) sau pur și simplu alte planuri, cum ar fi o carieră politică la Bruxelles, într-o poziție mai comodă la Comitetul Regiunilor. Oricare ar fi motivele, Emil Boc nu a mai dat nici un semn că ar fi interesat de cursa pentru Cotroceni, deși este singurul candidat în spatele căruia s-ar putea mobiliza toate partidele și electoratul de dreapta, inclusiv USR, PMP sau partidul lui Ludovic Orban.

Cât despre partidele mici, istoria ultimilor 30 de ani ne arată că ele nu au o șansă reală la prezidențiale decât în alianță cu unul dintre partidele mari. Dacă Dacian Cioloș (Reper), Cătălin Drulă (USR), Ludovic Orban (Forța Dreptei) și eventual Eugen Tomac (PMP) vor cocheta fiecare cu ideea candidaturii, votul se va fragmenta și mai mult pe dreapta, chiar daca nu toți dintre cei enumerați mai sus vor intra în cursă.

Nu-i de mirare că din cauza crizei cronice de lideri politici adevărați și, implicit, de candidați, în imaginarul politic s-a născut și a fost întreținut scenariul candidaturii Laurei Codruța Kovesi la președinție. Genul de anti-politician care a reușit să ocupe funcția de șef al Parchetului European pe forțe proprii, în ciuda opoziției din țară și a lipsei de susținere a fostului guvern, Kovesi bate tot în orice sondaje care măsoară intenția de vot la prezidențiale. Șefa Parchetului European respinge de plano, fără echivoc, acest scenariu și spune că nu dorește să candideze la prezidențiale, ci să-și termine mandatul de șapte ani la Luxembourg, care se întinde mult dincolo de 2024. Foarte probabil că așa se va întâmpla. Dar simpla sa prezență în imaginarul colectiv cu cele mai mari șanse la funcția de președinte al României este un indicator suplimentar al crizei cronice de încredere în politicieni și în capacitatea lor de a conduce țara.

Cum s-a ajuns aici, la o ofertă politică atât de precară? De ce au dispărut liderii politici cu anvergură de la vârful partidelor? Cum se explică această cotraselecție dezarmantă, care va duce în 2024 la o competiție electorală deplorabilă, între mediocrități, sau la situația absurdă de a alege din nou răul cel mai mic? Aceasta este un subiect care merită tratat separat. Militarizarea statului și evacuarea politicienilor din decizie este una din cauzele principale, dar mai sunt și altele. Dar standardele în politică au coborât dramatic în ultimii ani iar odată cu ele s-a degradat accelerat și democrația românească. Este, însă, o poveste asupra căreia voi reveni pe larg.

Dacă lucrurile rămân așa cum arată acum, ce mai contează dacă președintele va fi de la PNL sau de la PSD? Nu vor conduce mai departe cele două partide țara, fix așa cum o fac acum, cu mediocri, incompetenți și militari, pentru încă un ciclu electoral sau poate două? Nu știu ce să vă răspund la asta, în afara de o constatare amară. Cele două partide au șanse maxime la Cotroceni. N-au candidați, dar aproape că nu mai contează. Cum spuneam, șanse au. Doar candidații lipsesc. Nu cred că România s-a aflat, din punct de vedere politic, într-o situație mai dezastruoasă decât acum.