G4Media.ro

Ciucă, despre ancheta în cazul lui Iulian Dumitrescu: Nu știu ce e…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ciucă, despre ancheta în cazul lui Iulian Dumitrescu: Nu știu ce e în dosar, nu comentez / În momentul în care am avut un comunicat DNA, am stat de vorbă și domnul Dumitrescu a luat decizia de a-și da demisia din toate funcțiile din partid

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri, că nu comentează dosarul de corupție al lui Iulian Dumitrescu, fiind o anchetă în derulare. Liderul PNL a precizat că, în momentul în care a fost dat comunicatul DNA în privința președintelui Consiliului Județean Prahova, a stat de vorbă cu acesta și Iulian Dumitrescu a luat decizia de a-și da demisia din toate funcțiile din partid.

„În momentul în care am avut un comunicat DNA, am stat de vorbă cu dl Iulian Dumitrescu și, ca de fiecare dată, pentru a evita prejuduciul de imagine adus partidului, dl Iulian Dumitrescu a luat decizia de a-și da demisia din toate funcțiile din partid.

Nu știu ce e în dosar, nu comentez ce e în dosar, e o anchetă în derulare.

Este o decizie pe care fiecare membru al PNL a luat-o atunci când a avut probleme cu justiția și așa vom proceda și de acum înainte”, a declarat Nicolae Ciucă.

Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, împotriva căruia DNA a început joi urmărirea penală, a anunțat joi seară printr-un comunicat postat pe facebook că a demisionat din toate funcțiile deținute în partid – cea de șef al organizației județene PNL Prahova și cea de prim-vicepreședinte PNL.

Dumitrescu nu a spus însă nimic despre funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova.

Procurorii DNA au făcut joi dimineața 16 percheziții la domiciliul președintelui CJ Prahova Iulian Dumitrescu (PNL) și la membri ai familiei acestuia. Dumitrescu este suspectat de luare de mită și fals în declarații alături de alte persoane. DNA susține că Dumitrescu a cerut mită 47,5 milioane de lei de la un om de afaceri și ar fi primit 16 milioane de lei.

Joi seara, el a venit la audieri la DNA și a fost pus sub control judiciar de procurori. PNL nu a făcut nici un anunț public legat de acesta pe durata zilei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. nici nu stiu ce sa aleg dintre „fapta nu exista ” si „fapta s-a prescris”- fapta asta ca celelalte inca nu sunt cercetate