Ciucă, despre decizia CEDO referitoare la protecția familiilor formate din persoane de același sex: PNL va susţine în continuare familia tradiţională, credinţa în Dumnezeu şi patriotismul
Liderul liberalilor Nicolae Ciucă a declarat, întrebat luni despre decizia CEDO referitoare la protecția familiilor formate din persoane de acelaşi sex şi faptul că premierul PSD Marcel Ciolacu a precizat că societatea românească nu este pregătită să recunoască aceste cupluri, că personal şi PNL îşi asuma susţinerea în continuare a familiei tradiţionale, a credinţei în Dumnezeu şi patriotismul, relatează News.ro.
„Personal şi PNL, în tot ceea ce înseamnă valorile despre care noi am vorbit, Partidul Naţional Liberal va susţine în continuare familia, familia tradiţională, credinţa în Dumnezeu şi patriotismul, aşa cum au fost asumate la nivelul partidului”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat care este punctul de vedere al PNL cu privire la faptul că premierul a afirmat România nu e pregătită, după decizia CEDO, privind, legalizarea parteneriatului civil între persoanele de acelaşi sex, luni la Parlament.
Pe 23 noiembrie, premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat la Europa FM despre faptul că România trebuie să prezinte, până pe 25 martie, propunerile de măsuri în urma deciziei CEDO referitoare la recunoaşterea şi protecţia legală a cuplurillor formate din persoane de acelaşi sex, că societatea românească nu este pregătită pentru acest lucru.
Şeful Guvernului a mai spus că nu este „un om obtuz” şi are prieteni care „au relaţii cu un alt bărbat”, însă vorbeşte din punctul de vedere al unui prim-ministru. Liderul PSD a adăugat că nu ar fi nici prima, nici ultima oară când CEDO condamnă România.
Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, solicită Guvernului, Parlamentului și ministerelor să ia măsuri pentru aplicarea deciziei CEDO în cauza Buhuceanu și alții vs România privind protecția familiilor formate de persoane de același sex, potrivit unei scrisori trimise Parlamentului, consultată de G4Media.
În scrisoare, ministrul subliniază că „statul român are oblicația ca, cel târziu până la data de 25.03.2024, să prezinte CM (Comitetului Miniștrilor, n.red.) informații privind măsurile adoptate sau avute în vedere pentru a răspunde încălcărilor Convenției constatate de Curte”.
„Astfel, vă adresez rugămintea ca, până la data de 28.11.2023, să analizați hotărârea pronunțată de Curte în cauză și, prin raportare la competențele instituționale, să ne transmiteși punctul dumneavoastră de vedere cu privire la executarea hotărârii Curții”, se arată în documentul consultat de G4Media.
Potrivit acestuia, Ministerul Afacerilor Externe a trimis astfel de solicitări către Camera Deputaților, Senat, Cancelaria Prim-Ministrului, Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății, Ministerul Familiei, Ministerul Muncii și Ministerul Afacerilor Interne.
Context. Pe data de 23 Mai, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a admis plângerea formulată de Asociația ACCEPT și 21 de familii împotriva Statului Român prin care s-a sesizat încălcarea Articolului 8 din Convenția CEDO, ”dreptul la respectarea vieţii private şi de familie” în cauza Buhuceanu și alții vs România. Hotărârea vine la 4 ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor.
Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a explicat la vremea respectivă pentru G4Media.ro că prin această decizie, România este obligată să adopte o legislație prin care recunoaște și protejează cuplurile de același sex.
În septembrie, CEDO a respins contestația făcută de Guvern în cauza Buhuceanu și alții vs România privind protecția familiilor formate de persoane de același sex, astfel că hotărârea a devenit obligatorie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii