Ciucă, despre momentul excluderii din partid a lui Vîlceanu: Au fost voci care au spus să nu fie dat afară. A fost o decizie foarte bună ţinând cont de comportamentul absolut inacceptabil, inexplicabil al domnului Vîlceanu
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, în legătură cu momentul excluderii din partid a lui Dan Vîlceanu, că au fost voci în partid care au spus să nu fie dat afară. ”Am optat pentru această decizie şi, sigur, s-a votat democratic excluderea şi nu pot să spun că mă bucur, dar în acelaşi timp realizez că a fost o decizie foarte bună ţinând cont de comportamentul absolut inacceptabil, inexplicabil al domnului Vîlceanu”, a adăugat el, conform News.ro.
Nicolae Ciucă a fost întrebat, joi, la Euronews România, despre agresiunea din Parlament comisă de Dan Vîlceanu asupra lui Florin Roman.
”Domnul Vîlceanu nu mai este membru al Partidului Naţional Liberal. Sunt decizii luate la nivelul filialei Gorj, a fost decizie luată la nivelul Biroului Politic Naţional, a fost decizie luată la nivelul grupului parlamentar. Nu mai este membru al grupului de anul trecut şi vreau să vă spun că mi-aduc aminte ca şi acum, au fost unele voci care au spus: domnule, totuşi e colegul nostru, nu trebuie să fie dat afară. Am optat pentru această decizie şi, sigur, s-a votat democratic excluderea şi nu pot să spun că mă bucur, dar în acelaşi timp realizez că a fost o decizie foarte bună ţinând cont de comportamentul absolut inacceptabil, inexplicabil al domnului Vîlceanu. Nu aşa trebuie să ne prezentăm în faţa oamenilor care au aşteptare de la noi ca în Parlamentul României să desfăşurăm activitatea care să vină în sprijinul şi în folosul cetăţenilor”, a declarat Nicolae Ciucă.
El a fost întrebat dacă ar trebui schimbat ceva în regulamentul Parlamentului.
”Trebuie să fie luate toate acele măsuri în limitele democraţiei, a respectării regulilor statului de drept, a respectării Constituţiei, astfel încât în instituţiile statului la asemenea nivel să nu se întâmple astfel de fapte. Încă o dată vă spun, dincolo de faptul că este inuman, nu poţi să înţelegi un astfel de comportament. Cum nu poţi să-l înţelegi, nici nu poţi să-l comentezi”, a afirmat liderul PNL.
Deputatul PNL Florin Roman a susţinut, marţi, într-o postare pe Facebook, că deputatul Dan Vîlceanu l-a agresat la ieşirea din sala de plen, în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicată în zona nasului. El a povestit că Vîlceanu a încercat să îl muşte şi l-a prins de gât. Roman anunţă că va depune solicitare de sancţionare a deputatului, pentru lovire şi va depune plângere penală împotriva acestuia.
Din imaginile surprinse de camerele de filmat din Parlament, incidentul dintre Dan Vîlceanu şi Florin Roman a avut loc în anticamera sălii de plen. Cei doi se împing, iar Vîlceanu încearcă să îl muşte pe liberal de faţă, în timp ce îl ţine de gât.
Deputatul neafiliat Dan Vîlceanu a declarat, marţi pentru News.ro, că nu va da declaraţii privind altercaţia pe care a avut-o în plenul Camerei Deputaţilor cu liberalul Florin Roman, pentru că „nu vrea să intre în scandaluri marca Roman”.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, la solicitarea Biroului permanent, o sancţiune maximă pentru deputatul neafiliat Dan Vîlceanu, după ce l-a bătut pe liberalul Florin Roman în plen. Astfel, parlamentarul va avea tăiat 50% din salariu timp de şase luni şi diminuarea timpului de vorbire la doar 10 secunde, în plen, timp de trei luni. Decizia poate fi contestată.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu