G4Media.ro

Ciucă, după o întâlnire cu primarii din Asociația Municipiilor: A fost această…

Sursa Foto: Inquam Photos/ Sabin Cîrstoveanu

Ciucă, după o întâlnire cu primarii din Asociația Municipiilor: A fost această discuție, despre majorarea salariilor, există o lege aprobată în Parlament/ Vom acționa în conformitate cu decizia CCR

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, după ce a participat la o întâlnire cu primarii, la Asociația Municipiilor din România, condusă de primarul Clujului, Emil Boc, că a discutat cu aleși locali despre majorarea salariilor în administrație, dar că există o lege aprobată în Parlament care a fost contestată și se află în analiză la Curtea Constituțională.

”De îndată ce va exista o decizie, vom acționa în conformitate cu aceasta”, a declarat Ciucă. Premierul a mai spus că a discutat cu primarii despre descentralizare și implementarea proiectelor din PNRR.

”Municipiiile reprezintă motorul și modelul de dezvoltare pentru societate. Este nevoie să recunoaștem aspectele care sunt pe agenda autorităților locale în ce privește aspecte de natură punctuală dar sunt și altele de natura structurală dar numai prin dialog putem să continuăm procesul descentralizării asumat și prin programul de guvernare”, a declarat Ciucă.

Context

USR a depus, la începutul lunii octombrie, o sesizare la Curtea Constituțională privind legea prin care coaliția PSD-PNL-UDMR majorează cu până la 2.000 de lei indemnizațiile pentru primari și președinții de consilii județene, potrivit unui comunicat de presă.

Sesizarea este semnată și de deputații Forța Dreptei, partid condus de Ludovic Orban, și ea nu împiedică majorarea salariilor celorlalte categorii de bugetari, majorare care s-a făcut de la 1 august prin OUG 115/2022, în vigoare în acest moment.

„În România, regula este excepția de la regulă, dar PSD și PNL au grijă să nu spună acest lucru. Așa cum s-au lăudat că au oprit angajările la stat, pentru ca apoi să introducă excepție după excepție, așa au făcut și cu majorările de salarii. În legea de aprobare a OUG-ului prin care au crescut salariile unor categorii de bugetari au vrut să introducă, pe șest, majorări și pentru demnitari, de la președinte, premier și miniștri până la șefi de instituții publice și aleși locali. Sub presiunea publică, au făcut apoi jumătate de pas înapoi, păstrând însă majorările pentru primari și președinții de consilii județene. Adevărul este că PSD, PNL și UDMR au nevoie să-și plătească foarte bine primarii și șefii de consilii județene pentru ca aceștia să se implice în strângerea de voturi la viitoarele alegeri, iar până atunci să vegheze că ajung unde trebuie contractele pe bani publici. Așa cum i-am oprit la Curtea Constituțională să crească indemnizațiile parlamentarilor așa îi vom opri și acum”, declară Cristian Seidler, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.

USR sesizează CCR cu privire la legea de aprobare a OUG 115/2022, lege adoptată săptămâna trecută de Parlament și prin care șefii de consilii județene și primarii primesc majorări a indemnizațiilor de până la 2.000 de lei.

Unul dintre motivele invocate în sesizare se referă la neindicarea sursei de finanțare, așa cum prevede art. 138 alin. (5) din Constituție. Reamintim că judecătorii CCR au decis deja – când s-au pronunțat pe creșterea indemnizațiilor parlamentarilor, creștere forțată de PSD și PNL în luna iunie – că nu pot fi majorate cheltuielile la bugetul de stat fără solicitarea fișei financiare de la Guvern și fără stabilirea sursei de finanțare.

USR a invocat și încălcarea prevederilor constituționale referitoare la desfășurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor, în condițiile în care legea a fost adoptată cu două zile înainte să expire termenul stabilit pentru depunerea amendamentelor.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Primarilor nu le ajunge cat fura de zeci de ani prin PNDL 1,2,3 si tot felul de licitatii trucate, asa ca au facut presiuni la partidele lor, PSD, PNL, UDMR, care au decis sa le creasca si salariile, sa le dea si pensii speciale etc.
    Doar asa, de ochii lumii, a fost amanata aplicarea pensiilor speciale, dar oricand pot fi „activate”.

    • DESPRE SUTELE DE SPORURI DIN LEGILE ONEROASE NIMIC ?
      PESTE SALARIILE „MICI” SE AJEAZA STRATURI, STRATURI SPORURILE.

  2. toti hotii si puturosii se fac primari,pai cine-i obliga?se bat ca chiorii sa ajunga primari,oare de ce?
    daca tot sunt salarii mici,hai la furat …

  3. Sau întâlnit hotișori cu tartori hoților care ne mint și ne fură de peste 30 de ani după lovitura de stat din 89 rușine gunoaiele nereciclabile ale societății românești

  4. A verificat ccr,csm,daca au trecute firme,societati si bani pe numele celor din familie???ia sa vedeti ce saraci sunt!!!nu gasesti nici la sate unul sarac!!!si ala gaseste ceva de furat!!!

  5. Altă ticăloșie marca USL2

  6. & Au ieșit ăștia să spună cât mai e AMR-ul, ?

  7. & Lu’ „Boculeț” îi plăcea cu AMR-ul, cu pupat, ?