Ciucă: În aceste vremuri complicate, în care securitatea Europei este pusă la încercare şi războiul a revenit pe vechiul continent, se cuvine să vorbim din nou şi cu mai multă forţă despre patriotism, despre iubirea de patrie
Preşedintele Senatului, liderul liberal Nicolae Ciucă, a declarat sâmbătă, la Oradea, că trebuie să vorbim din nou şi cu mai multă forţă despre patriotism şi iubirea de patrie, în condiţiile în care războiul a revenit în Europa, transmite Agerpres.
„În aceste vremuri complicate, în care securitatea Europei este pusă la încercare şi războiul a revenit pe vechiul continent, se cuvine să vorbim din nou şi cu mai multă forţă despre patriotism, despre iubirea de patrie. Patriotismul înseamnă să învăţăm din trecut şi să acţionăm în prezent, cu gândul la copiii noştri, la viitorul lor şi al României. Patriotismul nu înseamnă slogane, nu înseamnă exprimare în scop populist, ci în mod autentic”, a precizat Nicolae Ciucă, în discursul susţinut în cadrul festivităţilor organizate la Oradea pentru marcarea a 105 ani de la instaurarea administraţiei româneşti în judeţul Bihor şi în municipiul reşedinţă de judeţ.
Preşedintele Senatului a făcut o scurtă rememorare a momentului de acum 105 ani, subliniind că evenimentul de sâmbătă este o sărbătoare a libertăţii, a democraţiei şi a toleranţei.
„Revin cu bucurie aici pentru a celebra 105 ani de la intrarea armatei române în Oradea şi eliberarea sa de tiranie. La 20 aprilie 1919, în sfânta zi de Paşti, soldaţii români, conduşi de generalul Moşoiu erau întâmpinaţi de autorităţile locale şi de orădeni cu bucuria scăpării de teroarea bolşevică şi cu încrederea într-un viitor la libertăţii şi unităţii. Azi, la 105 ani distanţă, suntem cu toţii la o sărbătoare a libertăţii, a democraţiei şi a toleranţei. Avem datoria să ne amintim mereu de trecut, de sacrificiul, determinarea şi lupta înaintaşilor noştri, datorită cărora suntem astăzi o Românie unită şi puternică. (…) În acelaşi timp, avem datoria să ne întrebăm ce lăsăm în urmă, ce vor spune generaţiile viitoare peste un secol, despre acţiunile noastre de azi”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Festivitatea a inclus o slujbă de pomenire pentru eroii neamului, urmată de o reconstituire istorică a momentului întâmpinării generalului Traian Moşoiu de către oficialităţile şi populaţia oraşului Oradea, în frunte cu primarul Rimler Karoly, la 20 aprilie 1919, moment alegoric realizat cu sprijinul actorilor de la Teatrul de Stat Regina Maria.
De asemenea, a avut loc şi o paradă militară realizată cu personalul şi tehnica din dotarea structurilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, din Garnizoana Oradea, precum şi din alte garnizoane. alături de o ceremonie oficială a depunerii coroanelor de flori, la statuia generalului Traian Moşoiu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii