G4Media.ro

Ciucă: Nu cred că trebuie să facem un joc politic pe o…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ciucă: Nu cred că trebuie să facem un joc politic pe o problemă foarte serioasă / La nivelul Guvernului trebuie identificate sursele de finanțare pentru Legea pensiilor / Nu am fost și nu ne vom lăsa niciodată păcăliți de PSD

Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că nu crede că trebuie să aibă loc un joc politic pe o problemă foarte serioasă, iar la nivelul Guvernului trebuie identificate sursele de finanțare pentru Legea pensiilor, subliniind că nu este oportună introducerea de noi taxe. „Nu am fost și nu ne vom lăsa niciodată păcăliți de PSD”, a mai spus Nicolae Ciucă, întrebat dacă PNL a fost păcălit de PSD.

„PNL este promotor al proiectului noii legi al pensiilor. Dincolo că este jalon în PNRR, avem datoria față de cetățeni, față de pensionari să venim cu proiectul legislativ de eliminare a inechităților. PNL, în ultimii 3 ani, a crescut pensiile de 3 ori”, a precizat liderul PNL.

„În toată această dezbatere, eu nu cred că trebuie să venim în fața cetățenilor și să facem un joc politic pe o problemă foarte serioasă și foarte mult așteptată de români. În primul rând, este responsabilitatea noastră pentru a asigura sustenabilitatea acestei noi legi a pensiilor. Ca atare, ținând cont de impact, este absolut necesar ca la nivelul Guvernului să se identifice sursele de finanțare, pentru ca în anul 2024 pentru creșterea cu rata inflației să asigurăm o anvelopă de aproximativ 15 miliarde de lei, iar de la 1 septembrie valoarea necesară este de aproximativ 10 miliarde”, a subliniat Nicolae Ciucă.

Acesta a precizat că, „în total în 2024 avem nevoie de circa 25 de miliarde de lei, iar pentru 2025, din calculele de la Ministerul Muncii avem nevoie de 33 de miliarde”.

Nicolae Ciucă a precizat că sunt necesare măsuri în continuare pentru a combate evaziunea fiscală, menționând că evaziunea pe colectarea TVA este de circa 30 de miliarde de lei.

„În aceat moment, apreciez că este absolut incorect să venim cu taxe noi pe mediul de afaceri. Mediul de afaceri trebuie să fie susținut, trebuie să fie sprijinit și să îi asigurăm credibilitatea, predictibilitatea și stabilitatea pe ceea ce înseamnă investiții și continuarea dezvoltării afacerilor. (…) Susținem și suntem alături cu toată puterea noastră pe tot ceea ce înseamnă identificarea acestor măsuri de finanțare a acestei creșteri a pensiilor”, a mai afirmat Ciucă.

Întrebat despre eventuala creștere a taxelor, liderul PNL a spus că, având în vedere că o parte din noile taxe vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024, nu vede un lider politic care să își asume noi taxe.

Întrebat de asemenea dacă PNL a fost păcălit de PSD, Nicolae Ciucă a replicat: „Nu am fost și nu ne vom lăsa niciodată păcăliți de PSD”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. si mascariciul asta e general 5 stele cu doctorat al armatei romane, si e mai naiv decat un copil de gradinita

  2. Hai să ne facem că suntem liberali după ce am dat puterea deplină PSD-ului care avea doar 30% din Parlament!
    Nu nenică! Ia dispăreți voi ca PNT și lăsați PSD să vă ia electoratul!
    PNL NU este alternativa la PSD! Ciucă atunci când este supărat pe PSD este de fapt pro USR, PNL nu mai este opțiune pentru orice om întreg la cap!

  3. Noi pensionarii ordinari, suntem păcăliții, nu voi!

  4. De unde aduci in plus 60 de miliarde Ron pe an pentru pensii in 2025? Imm-urile deja fac coada ca sa se inchida si astia vorbes de zeci de miliarde de euro in plus colectati in fiecare an? De unde? De la tanti din coltul pietei pe care o amendezi ca vinde 2 fire de patrunjel illegal? De la romanii de la tara care isi take porcul? De la buticarii din coltul blocului care au un magazin de 20 de metri patrati? Ei sunt sigur sursa de venit numarul unu. O avea ei un magazin mic, dar au vile ascunse si se plimba numai cu limuzine. Sigur.

  5. V-au o păcălit de mult și nici nu ați observat!

  6. Voi nu faceți joc politic, voi jucați teatru pe banii noștri. Toți politicienii.

  7. cum zicea karatista, v-a luat si banii de pe piept… inca un pic si intrati in fibrilatii…

  8. Mă Ciuca, jocuri politice PNL deja a facut numai ca a jucat prost.

  9. Legea a fost aprobata in guvern joi, cu acordul si semnaturile voastre ! Ce faceti acum e joc de glezne penibil ca, v-ati amintit ca sunteti din dreapta stangii …. In plus acordul cand ati facut alianta pe ce l-ati dat ? Pe sa fie bine, sa nu fie rau ? Cum luati deciziile, care sunt prioritatile aceptate de parti, nu tot atunci s-a stabilit ? Pensiile mizerabile nu erau si ele o prioritate nici dupa ce le-ati consolidat pe cele speciale ? Oricum sunt deciziile , cata vreme se aplica sunt judecate de noi ca venind de la psd-nl ca tot ! Nu conteaza ce se macane , ce se simuleaza dupa …

  10. R Bogdan tot mai lipit de Ciucanez ! Idolul KWJ e inlocuit de acesta ca ramane stingher , lautarul anul viitor . Dl Ciuca produce umor involuntar , saracul ! Sectoristii cred ca daca il lipesc de Jorjica , in finala, ma fac sa sa-l votez ….. Eu zic ca se inseala de data asta si aceasta varianta -intens exersata in sondaje- e de evitat. Daca ajungem la ea , suntem oricum terminati……