G4Media.ro

Ciucă: PNL are vocația să fie în prima linie a guvernării bune…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ciucă: PNL are vocația să fie în prima linie a guvernării bune și vom face totul să menținem acest statut

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, în discursul susținut la Vila Florica din Ștefănești, Argeș, la aniversarea a 148 de ani de la înființarea partidului, că „PNL are vocația să fie în prima linie a guvernării bune” și a susținut că, inclusiv în aceste zile, în negocierile din cadrul coaliției, liberalii vor face „totul” să mențină acest statut.

„PNL are vocația să fie în prima linie a guvernării bune, durabile pentru România. O dovedește totodată istoria lui de până acum și doresc să vă asigur că vom face totul inclusiv în aceste zile să menținem acest statut, prin atitudine responsabilă și constructivă în cadrul coaliției de guvernare. Liberalii nu s-au speriat niciodată de greutăți, și le-au asumat cu responsabilitate, cu înțelepciune și au demonstrat că acestea pot fi rezolvate”, a afirmat liderul PNL.

Principalele declarații ale lui Nicolae Ciucă:

Putem spune că de fiecare dată, de la înființare și până azi, PNL a dat totul pentru țara noastră, nu doar în momentele faste, ci și în cele în care am avut de înfruntat momente dificile, vitrege și pe care am reușit să le trecem.

PNL s-a opus extremismului deghizat în naționalism și a fost din acest motiv ținta persecuțiilor legionare.

PNL a apărat idealurile unei lumi libere atunci când în România se instaura comunismul.

Se cuvine să cinstim acest trecut și să-i înțelegem înțelesurile. PNL e ceea ce este azi pentru că a avut curajul și voința să își asume responsabilitatea indiferent de momentele prin care a trecut țara.

Nu avem dreptul să coborâm ștacheta acestui trecut.

Obligația morală și misiunea politică a PNL sunt acelea de a moderniza și dezvolta România, de a o face mai puternică și mai demnă.

De aceea suntem azi la guvernare, din acest motiv vom rămâne și ne vom asuma în continuare toate responsabilitățile care ne revin.

Suntem partidul care a demonstrat în condiții dificile că putem să atragem sume record de fonduri europene și investiții private, că avem voința de a mișca reforme care vor schimba statul și îl vor face mai eficient, cum sunt legile educației votate zilele acestea, că reușim să asigurăm o creștere economică importantă, că modernizăm drumuri și spitale, că ne îngrijim de cei aflați în dificultate.

Pe acest drum trebuie să mergem în continuare. Obiectivul major pe care trebuie să-l urmărim în următorii ani este să facem din România un membru egal al familiei europene. De aceea dezvoltarea economică și recuperera diferențelor care ne mai despart de statele dezvoltate ale UE vor trebui să fie o prioritate la guvernare.

PNL are vocația să fie în prima linie a guvernării bune, durabile pentru România. O dovedește totodată istoria lui de până acum și doresc să vă asigur că vom face totul inclusiv în aceste zile să menținem acest statut, prin atitudine responsabilă și constructivă în cadrul coaliției de guvernare.

Liberalii nu s-au speriat niciodată de greutăți, și le-au asumat cu responsabilitate, cu înțelepciune și au demonstrat că acestea pot fi rezolvate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Omul ăsta e rupt de realitate. Domnilor de la PNL trimiteți-l înapoi la pensie și scăpați de el și de Bode dacă vreți să mai aveți vreo șansă la următoarele alegeri .

  2. s-a vazut din stenogramele cu Drula, la nici 3-4 luni de guvernare, cam ce jigodii USListe sunteti

  3. Românii vor vota PNL vreo 17%, invidioși pe pensia specială de 18000 a lui Ciucă.

  4. Hopa,s-a pus pe vorbit intaiul plagiator guvernamental…aa,aaa,aaaa.
    Ne vorbeste despre vocatie unu’ce avea singura vocatie pe cea de cioban la oaie…RIP PNL,148 de ani au trecut [pentru ca oaie asta sa va faca de bafta.

  5. Un singur cuvant – PENIBIL!

  6. Închipuiri…Îți spun eu pe ce linie ești.