G4Media.ro

Ciucă: Situaţia în judeţele afectate de ninsori este sub control, măsurile de…

Sursa foto: DRDP Iași

Ciucă: Situaţia în judeţele afectate de ninsori este sub control, măsurile de intervenţie vor fi menţinute în continuare / ”Au acţionat 4.000 de militari şi 2.500 de mijloace”

Situaţia este sub control în judeţele aflate sub Cod roşu de viscol şi ninsori, iar măsurile dispuse prin comitetele judeţene de urgenţă de la nivelul celulei de criză de la Departamentul pentru Situaţii de urgenţă (DSU) vor fi menţinute până joi seară, urmând ca, în funcţie de situaţia meteorologică, să fie luate măsuri în continuare, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.

Şeful Executivului a fost întrebat despre situaţia drumurilor din judeţele afectate de ninsorile din aceste zile.

„Încă de ieri, de când am primit avertizarea meteo, am discutat cu ministrul de Interne şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. S-au activat comitetele pentru situaţii de urgenţă la nivelul judeţelor vizate de aceste coduri. S-a luat decizia, aseară, ca la nivelul judeţelor Iaşi şi Neamţ să se închidă toate drumurile şi a fost o măsură foarte bună. Vreau să le mulţumesc cetăţenilor pentru respectarea măsurilor care au fost anunţate de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. (…) În acest moment, la raportul de dimineaţă al celulei de criză de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, situaţia este sub control. Se vor menţine active toate măsurile, cel puţin pe perioada cât va exista acest cod şi avem prognoză până în această seară, urmând ca în funcţie de situaţia meteorologică să luăm măsuri în continuare „, a declarat Nicolae Ciucă, joi, la Parlament, înainte de şedinţa BPN al PNL.

Premierul a subliniat că în intervalul de timp menţionat nu au fost înregistrate situaţii deosebite.

„La nivelul ministerului a fost mobilizate toate forţele şi au acţionat 4.000 de militari şi 2.500 de mijloace. Totodată, au fost dislocate mijloace tehnice suplimentare în judeţele Iaşi şi Botoşani. Şi, de asemenea, s-au luat măsuri ca, împreună cu celelalte forţe de la Ministerul apărării naţionale, dacă este necesar, să acţioneze pentru deblocarea drumurilor. CNAIR-ul a deplasat, de asemenea, mijloace suplimentare pentru deszăpezire”, a declarat Ciucă.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o avertizare Cod roşu de viscol puternic şi ninsoare abundentă valabilă până la ora 10:00 în localităţi din patru judeţe din Moldova.

În zone din Botoşani, Suceava, Neamţ şi Iaşi se vor semnala viscol puternic, cu rafale de 75…85 km/h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită şi troienită, vizibilitate redusă spre zero.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...