
Ciucă, trolat de Ciolacu / Candidatul PSD a purtat un tricou cu ”Onoare, respect, predictibilitate”
Candidatul PSD la prezidențiale, Marcel Ciolacu, a purtat într-o acțiune de campanie un tricou pe care scria ”onoare, respect, credibilitate”.
Acest gest de campanie vine după ce liderul PNL, Nicolae Ciucă, a fost pus în emisiunea „La Măruță” de la Pro TV, să numească trei calități ale liderului PSD, Marcel Ciolacu, pe care el însuși nu le are.
„Onoare, respect, predictibilitate”, a răspuns Nicolae Ciucă. El a insistat pe acest răspuns chiar și după ce moderatorul l-a întrebat, stupefiat, dacă nu cumva a înțeles greșit întrebarea: „Numiți trei calități pe care le are Marcel Ciolacu și nu le aveți dvs”.
”Simt că e o capcană la mijloc. Sigur rămâne răspunsul ăsta?”, a mai spus moderatorul Măruță, uimit de răspunsul lui Nicolae Ciucă.
Ulterior, Nicolae Ciucă a spus despre episodul devenit viral de la PRO Tv, în emisiunea moderată de Cătălin Măruță, că ”nu s-a prins toată lumea de ironie” în momentul în care a spus că cele trei calități pe care Marcel Ciolacu le are și el nu le are sunt „onoare, respect și predictibilitate”.
Ciucă a spus că lumea nu s-a prins de „tâlcul” răspunsului și că era ”clar că era o glumă” pentru că ”onoarea, respectul și predictibilitatea” sunt tocmai ”condimentele care lipsesc din rețeta lui Marcel Ciolacu”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii