G4Media.ro

Ciucă, vizită la Bruxelles; întrevederi cu preşedinta Comisiei Europene şi cu secretarul…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Ciucă, vizită la Bruxelles; întrevederi cu preşedinta Comisiei Europene şi cu secretarul general al NATO / Din delegație fac parte și miniștrii Aurescu și Predoiu

Premierul Nicolae Ciucă va efectua, miercuri şi joi, o vizită oficială la Bruxelles, prilej cu care va avea întrevederi cu omologul său belgian Alexander De Croo, preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, precum şi cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, informează Agerpres.

Potrivit programului transmis de Guvern, Ciucă se va întâlni miercuri cu preşedinta Parlamentului European, precum şi cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen.

Prim-ministrul se va întâlni, la sediul Alianţei Nord-Atlantice, cu secretarul general Jens Stoltenberg, cei doi oficiali având programată şi o conferinţă de presă comună.

Tot miercuri, şeful Executivului român şi omologul său belgian vor avea o întrevedere şi vor susţine o conferinţă de presă comună.

Cu acest prilej, vor fi semnate mai multe documente: Acordul bilateral de cooperare între Centrul Belgian de Cercetări Nucleare şi Institutul Naţional de Cercetare, Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH), Memorandumul de înţelegere referitor la cooperarea în domeniul nuclear între Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN) şi Centrul Belgian de Cercetări Nucleare (SCK CEN).

Şeful Guvernului român va avea şi consultări cu reprezentanţii comunităţii de afaceri române şi belgiene.

Nicolae Ciucă se va întâlni şi cu Manfred Weber, preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European.

De asemenea, premierul va avea întrevederi cu ambasadorul Iulia Matei, reprezentantul permanent al României pe lângă Uniunea Europeană COREPER II, şi cu ambasadorul Dan Neculăescu, reprezentant permanent al României la NATO.

Joi, premierul Ciucă se va întâlni cu Adina Vălean, comisarul european pentru Transport, şi cu delegaţia europarlamentarilor români.

Din delegaţia condusă de prim-ministru fac parte ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. intrevedere cu sectretarul general al NATO!! ala e un om foarte puternic!!!!

  2. Iesî Săr! Ui democrăsy pensii speciale very nais in Rrumânistan, babu! We bay milităry weapons frăm iu Săr! Pei gud many! 😘🦶