G4Media.ro

Ciucu către Nicuşor Dan: Au trecut 3 săptămâni de când v-am cerut…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ciucu către Nicuşor Dan: Au trecut 3 săptămâni de când v-am cerut public avizul pentru defrişarea copacilor pentru lucrările la drumul expres Valea Largă. Să fie ceva personal cu mine, mă sabotaţi, deşi v-am protejat mandatul?

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a revenit, miercuri, solicitarea către edilul Capitalei Nicuşor Dan de a emite avizul pentru defrişarea copacilor în vederea continuării lucrărilor la drumul expres Valea Largă, în contextul în care au trecut trei săptămâni de la cererea iniţială. „Să fie ceva personal cu mine, mă sabotaţi, deşi v-am protejat mandatul şi v-am câştigat cel puţin un an de linişte când eram preşedintele PNL Bucureşti? Să fie doar nepăsare şi indolenţă? Să fie neputinţă?”, în transmite Ciucu, relatează News.ro.

„Cât timp să mai pierdem aiurea domnule primar general, cât? Au trecut 3 săptămâni de când v-am cerut public (deoarece refuzaţi orice altă formă de comunicare – instituţională sau privată) să eliberaţi, respectând legea, avizul de defrişare pentru a putea continua lucrările la drumul expres Valea Largă. Asta înseamnă că au trecut 7 luni de când noi am depus iniţial documentaţia pentru a primi avizul. Revin iarăşi, public, să vă cer să respectaţi legea, să emiteţi avizul! Aţi promis public, că până pe data de 22 mai veţi emite avizul. Încă o minciună, dintr-un lung şir, dar de data acesta aţi minţit public”, a scris Ciprian Ciucu, miercuri pe Facebook.

Edilul Sectorului 6 se întreabă dacă Nicuşor Dan doreşte să îl saboteze, deşi i-a protejat mandatul pe care l-a câştigat.

„Nu pot să îmi dau seama cu ce ne confruntăm. Să fie bătaie de joc la adresa bucureştenilor din Prelungirea Ghencea în special şi a locuitorilor din Sectorul 6 în general? Să fie ceva personal cu mine, mă sabotaţi, deşi v-am protejat mandatul şi v-am câştigat cel puţin un an de linişte când eram preşedintele PNL Bucureşti? Să fie doar nepăsare şi indolenţă? Să fie neputinţă? Orice ar fi, modul la care vă raportaţi la locuitorii Sectorului 6 NU vă face cinste. Mai ales că v-aţi lansat campania electorală în Prelungirea Ghencea! Nu-mi face nicio plăcere să iau astfel de poziţii publice, drept dovadă am aşteptat să mai treacă două zile de la termenul pe care vi l-aţi dat singur. Că… poate, poate. Dezamăgirea pe care mi-o provocaţi este constantă”, a completat Ciucu.

El a mai acuzat că prin acţiunile sale, primarul Capitalei Nicuşor Dan nu face decât să contribuie la readucerea la conducerea PMB a Gabrielei Firea.

„Sunt mulţi care mi-au spus că, reproşându-vă în public problemele pe care le generaţi, inconsistenţele, ca să fiu delicat, contribui la readucerea Gabrielei Firea la PMB. Departe de mine această intenţie. Şi pentru că vă tot erijaţi într-unul dintre candidaţii Dreptei, vă spun sincer: cu o aşa prestanţă în cea mai înaltă funcţie din administraţia Bucureştiului, DUMNEAVOSTRĂ sunteţi cel care o readuce pe Gabriela Firea în fruntea PMB şi care dinamitaţi şansele Dreptei în Bucureşti. Eu vreau un simplu aviz. Şi tac. Nu e pentru mine, nu este pentru un capriciu de-al meu: este pentru un proiect public, un proiect extrem de necesar a cărei finanţare şi execuţie o puneţi în pericol! APA NOVA deja nu mai are front de lucru si zilele acestea va părăsi şantierul”, a concluzionat Ciprian Ciucu.

Pe 3 mai, Ciprian Ciucu a precizat că că edilul general Nicuşor Dan nu a emis avizele pentru defrişarea celor 400 de copaci de pe marginea drumului, acţiuni necesare pentru finalizarea lucrărilor de lărgire a străzii Valea Largă, caree are ca obiectiv fluidizarea traficului pe Prelungirea Ghencea şi Bulevardul Timişoara. Acesta a adăugat că în aceste condiţii are două opţiuni şi anume ori renunţă la lucrare sau taie copacii fără aviz şi plăteşte amenda.

În replică, pe 8 mai, primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a explicat, întrebat de ce se opune lărgirii străzii Valea Largă din Sectorul 6, că acest proiect prevede dispariţia a aproximativ 400 de copaci, or aceşti arbori pot fi transplantaţi în alte zone ale Bucureştiului.

”Conform legii, proiectul ăsta trebuie să treacă prin mai multe etape. Prima etapă a fost exproprierea, care a trecut prin Consiliul General, (…) apoi a fost o autorizaţie de construire pentru şosea şi aceasta prevede că pe partea pe care se extinde această şosea trebuie să dispară nişte copaci. După ce au venit cei de la Sectorul 6 cu toate actele, colegii mei de la Direcţia de Mediu au făcut o propunere care spune că toţi aceşti aproximativ 400 de copaci să fie tăiaţi, iar eu n-am fost de acord cu asta, pentru că o parte dintre ei sunt arbori maturi şi în Bucureşti există instrumente cu care poţi să-i scoţi cu tot cu rădăcină şi să-i muţi mai departe şi e păcat ca o parte dintre ei, 30-40%, să fie tăiaţi pur şi simplu când pot fi transplantaţi. E o cerere cum sunt multe alte cereri şi încet-încet direcţionăm oamenii înspre această metodă mai prietenoasă cu natura. Pot fi mutaţi 20 de arbori în aceeaşi zi”, a explicat Nicuşor Dan, la postul B1TV.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Ciucu … urmeaza alegeri acusi, la anu’ tre’ sa bifezi si tu ca PNL a facut ceva pentru Sector, pentru oameni!
    Deci taie niste copaci ca sa iesim mai repede din Bucuresti pe autostrada catre Pitesti sau … la ce e graba asta?

  2. Domnule Ciucu, masura asta a dvs de a planta alti copaci, zic eu, are efecte uneori daunatoare. Sa luam exemplul celor 11 copaci plantati probabil de PS6, sau PMB, din fata hotelului Ambiance, care desi sunt tunsi frumos, au insecte, semn ca ciocanitoare nu sunt in zona, nici oameni care sa alunge acele insecte, sa se ocupe stropind cu substante, nici ce mai stiu eu ce ar mai putea rezolva problema. O problema asemanatoare a avut-o Polonia, dupa ce a despadurit si fain frumos a imoadurit, dupa ce ecosistemul a avut de suferit, aduca ciocanitoarele au plecat, si copacii pusi de oameni au fost in asemenea hal distrusi de un anumit tip de insecte incat s-au uscat. Tragic. E simplu, ce planteaza omul nu e echivalent cu ce creste de la natura. Probabil va trebui sa considerati ca e mai bine ce spune domnul Nicusor, probabil e varianta mai buna, va puneti de acord si incepeti lucrarile.

  3. Daca ai fi informat ai stii ca Ciucu a spus ca va plata 10 pentru fiecare copac taiat. O face parte din usl . Dar e un liberal cum trebuie. Ca locuitor al sector 6 care dispretuieste PNL/PSD tot cu el voi vota pentru ca nu e ca restul.

  4. Ciucu e un scandalagiu de doi bani.

  5. Ce penibili pot fi susținătorii lui Nicușor, chiar și în situații în care nu are dreptate!

  6. Sunt dezamagit din ce in ce de Ciucu. L-am votat, l-as vota insa unde e lege nu e tocmeala. Fix cearta asta cu Nicusor Dan arata ca nu poti scoate USL-ul din oameni, odata intrat. Sa-i fie rusine.

  7. E cam de porc ca Ciucu sa ii bata public obrazul lui ND pentru ce ? ca a contribuit la o atmosfera politica non-conflictuala si de colaborare in interesul bucurestenilor ? Asta e o chestie de spus in spatele usilor inchise.

  8. Cu ce va ajuta copacii plantati la 10km distanta?
    Nu va scadea temperatura acolo de unde vor fi taiati.

  9. ND nu a emis niciun astfel de aviz de 2,5 ani. Nici macar pt arbori care stau sa cada. Da, idolul unora de pe aici incalca legea cu buna stiinta. E la fel ca ceilalti. Oricum s-a defrisat fara aviz si s-a platit o amenda modica. A castigat Bucurestiul? Prin aviz se reglementeaza si plantarea in compensare.

  10. Din nefericire cei peste 33 de ani de nesimtire a „autoritatilor” preocupate doar de umplerea virtoasa a propriilor buzunare a dus la Bucurestiul sufocat pe care il avem azi.
    Drumul expres despre care vorbeste primarul ciucu nu va rezolva absolut nimic deoarece acest drum va face legatura din Prelungirea Ghencea cu Valea Cascadelor care estedeja sufocata. Ar fi fost mult mai folositor un drum expres care sa faca legatura cu autostrada A1, dar din cite se vede niciun primar incepind cu cel general pe care l-am votat si terminind cu ciucu de la 6 nu sint procupati de coloanele nesfirsite, balamucul si poluarea din Militari.