G4Media.ro

Ciucu: Dacă Primăria Capitalei ar aviza defrișările și toaletările necesare, pagubele ar…

Sursa foto: Facebook / Primăria Sectorului 6

Ciucu: Dacă Primăria Capitalei ar aviza defrișările și toaletările necesare, pagubele ar fi mai reduse / În acest an nu am primit niciun aviz / Zeci de copaci au căzut în București, în timpul furtunii de vineri dimineață

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, afirmă că, dacă Primăria Capitalei ar aviza defrișările și toaletările necesare ale arborilor, pagubele ar fi mai reduse, după ce zeci de copaci au căzut în București, în timpul furtunii de vineri dimineață.

„Suntem pe teren cu toate forțele de la ADPDU Sector 6 și Poliţia Locală Sector 6, alături de pompierii de ISU, pentru a degaja arborii căzuți. Vijelia produsă, în acestă dimineață, a pus din nou la pământ copaci bâtrâni. Mulți sunt în declin biologic și au 50-60 de ani de când au fost plantați. Deși cerem constat avize de defrișare, toaletare, Primăria Capitalei nu le emite. Este vorba despre siguranța noastră!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Sectorului 6.

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, afirmă că, „dacă PMB ar aviza defrișările și toaletările necesare, pagubele ar fi mai reduse”.

„Str. Romancierilor este blocată de un plop căzut. Se așteaptă sosirea unei echipe Enel, deoarece copacul a căzut peste fire de electricitate și intervenția trebuie să se desfășoare în siguranță. Dacă PMB ar aviza defrișările și toaletările necesare, pagubele ar fi mai reduse. ADPDU Sector 6 a facut demersurile necesare obținerii avizelor de la Direcția de Mediu din cadrul PMB, însă nu le-am primit. În lipsa lor nu ne este permis să intervenim preventiv”, a precizat primarul CiprianCiucu, aflat pe teren, potrivit sursei citate.

Primăria Sectorului 6 precizează că anul acesta nu a primit niciun aviz de la Primăria Capitalei.

„Numai anul acesta, ADPDU Sector 6 a înaintat către Direcția de Mediu, din cadrul PMB, 243 solicitări punctuale pentru emiterea avizului de specialitate, din care: 109 solicitări pentru avizul de toaletare, pentru 850 arbori; 161 de solicitari pentru defrișarea a 278 arbori aflați în declin biologic avansat sau uscați 100%. Deși am respectat toate reglementările în vigoare, din păcate, până în acest moment, nu a fost emis niciun aviz. Pentru 2022 și începutul lui 2023, s-au cerut avize pentru toaletarea a 3.100 de copaci și defrișarea a 1.566. Iar problema există în tot Bucureștiul. Zeci de arbori au căzut în această dimineață, în tot orașul, dintre care 33 pe mașini, aflate parcate în mai multe sectoare, potrivit celor de la ISU. Ba chiar, pe strada Veseliei, din Sectorul 5, un copac a cazut pe o mașină în care se afla o femeie. Aceasta a fost dusă la spital”, subliniază Primăria Sectorului 6.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Gata. Ciucu la PMB, la anu’.
    Totusi, o dovada ca exista un astfel de departament functional care emite avize?
    Toata lumea stie ca primarul (nicusor) deleaga multe din atributii pentru ca nu are cum sa se ocupe singur de toate.
    Poate e la PNL mingea-n currte…

    • * Viceprimar General, Stelian Bujduveanu

    • * „Atribuțiile delegate privind coordonarea direcțiilor, administrațiilor și activitățiilor prevăzute nu sunt limitate în exercitarea acestora.”

    • Doar Nicușor poate semna avizele pentru toaletare/defrișare. Dar nu vrea. Vina pentru copacii căzuți îi aparține în exclusivitate

    • * macar n-a fugit in Florida când era nevoie de semnatura lui.
      Procedural, semneaza când are dosarul complet, cu semnaturile celorlalti din subordine

    • * ca Ciorbea

  2. Da, dl. Ciucu stim ca stiti/vreti/puteti sa faceti treaba dar nu va lasa cineva…
    Poate ar trebui desfiintate toate primariile de sector si atunci vom sti exact cine e responsabil pentru tot.

  3. Ciucu a prins grai după faza cu câinii protejați ai interlopilor la fel de protejați?

  4. Peste tot in Bucuresti gasesti umbra, dar la promenada lui nesfarsita cu semne de circulatie rutiere proprii, te topeste soarele. Umbra e greu de gasit ca sa mai ai chef sa mergi kilometri la pas.
    Ma tot uit la unele lacuri din Bucuresti intretinute de ALPAB, lacuri care gazduiesc pui de pasari si nu-mi dau seama care este motivul pentru care acestea nu se mai curata de ceea ce se strange la suprafata apei. Se tot aduna si acolo ramane. Lacul Vacaresti este mai curat momentan decat alea intretinute.

  5. Sunt patit. Am avut un plop batran in curte care statea sa cada. Am depus de aviz anul trecut in mai. Au venit 2 nenici de la primarie, l-au cercetat, i-au intocmit raport ca e de dat jos, e cu risc, alea alea. Nici in ziua de azi nu am primit aviz. In loc sa dea avize ca se planteaza alti copaci in compensare pe banii solicitantului, ii lasa sa cada peste oameni. Oricum cine tine neaparat sa-i taie, o face si fara aviz pentru ca amenzile sunt modice. Nu vad cum e asta in avantajul cetatenilor. Noaptea mintii.

  6. Eu cred ca dacă este de acord Primăria Generală, nici nu vor mai fi furtuni atât de violente in București.